Tu prea devreme, eu prea tarziu ! -2-

   "Mesajul inedit pe care l-am primit ma deruteaza si ma face sa fiu prudenta", scrise Maria ca raspuns. Apoi continua in acelasi ton neutru " pentru ca multi trimit mesaje pentru a se distra, numai ca eu am citit printre randuri si de aceea iti raspund dupa ce vei avea timp de gandire ca sa iti dai seama daca intradevar mie mi-e adresat, poate ca vom lasa lucrurile asa cum sunt acum, poate chiar ne cautam unul pe altul. Recunosc ca nu avem cum sa cunoastem pe cineva izolandu-ne in casa. Eu am pasiunea scrisului si timpul meu e impartit intre acest hoby si copii."
    Astept sa ma lamuresti ce cauti de fapt  si ce vrei?!
   Gata ! tot ce avea de facut era sa astepte ca raspunsul sa lamureasca totul. Focul interior ardea mocnit, pana atunci nimic nu facuse ca flacara sa prinda forta si vigoare. Ochii aveau privirea undeva intr-o departare, se vedea ca Maria visa cu ochii deschisi. Oare va putea sa fie si ea fiinta care sa traiasca ceva ca ceea ce scria ea cu multa pasiune sau va ramane doar singura cu gandurile.
    Renunta la scris cu greu, trebuia, multe lucruri trebuiau facute fara amanare, treburile casei si tot ce tine de cuvantul Mama, ea trebuie sa fie mama, e o datorie sfanta pentru ea. Cu multa daruire si drag era mama pentru puii ei !
     O singura fiinta nu ar trebuii sa aiba atatea responsabilitati, gandi cu voce tare ca si cand vantul sau ploaia de afara ar fi fost ecoul tristetii ei, nimeni nu ar trebuii sa fie singur. Totusi nu se mai simtea singura cand copiii faceau harmalaie si asta se intampla aproape tot timpul. Noaptea insa ii era tovarasa si stia cand ea avea cate o lacrima in coltul ochilor, cand ofta ca pierdea sirul inaripat care se lasa o clipa si apoi navalnic zbura, cu gandurile ei cu tot. Se pomenea ca asternuse prea multe si nu aveau legatura unele cu altele.
    Totusi era hrana sufletului ei, scrisul suplinea pasiunea ei de viata, striga in locul ei "exist si sunt aici !" pentru ca lumea ca o jungla era nepasatoare. In zbaterea de zi cu zi a multora ea, Maria nu exista.
    Poate ca nu se cade sa-mi fac cunoscuta prezenta, totusi sunt vie, izolarea aceasta nu era decat efectul a ceea ce in lume se intampla fara voia cuiva ca Maria.
    Multi oameni erau anonimi, oamenii care cu demnitate, faurea daruire si dedicatie educatia unei noi generatii, oameni care cu o modestie desavarsita erau sublimi in frumusetea simplitatii lor. Acestia erau oamenii dragi sufletului ei, despre ei scria dar poate ar fi vrut sa-i cunoasca personal.
    Din pacate toti isi vedeau de viata lor, neiesimd decat prea rar in lume, se vedea ca nu-si gasesc locul si evita.
    La fel ca mine, gandi cu voce tare Maria, la fel ca mine !
   Zilele treceau cu rutina lor dar raspunsul la mesajul Mariei nu mai venea, aproape uitase de el si nici nu mai conta, chiar se gandise ca nu va mai raspunde in nici un caz la astfel de provocari.
    Fusese o provocare, cineva cautase sa vada daca va primii raspuns sau orice de felul asta, oricum nu mai conta.
    Timpul trece si odata cu el aduce uitarea, Maria ar fi privit totul ca pe ceva amuzant, a raspuns unui mesaj venit de aiurea si de la cineva care poate se juca.
    Numai ca se insela amarnic, peste doua luni cand nici nu mai avea importanta daca fusese un joc, ea vazu ca sosise un mesaj. Oare era cel pe care il astepta ?
     Ne pare rau ca va trimitem raspuns la mesajul tatalui nostru acum, nu am stiut ca tata l-a scris si nici nu i-am verificat corespondenta, din respect pentru tata am tinut sa raspundem si sa va anuntam ca el nu mai este in aceasta lume. Tata era "soldat" dedicat carierei lui si acum doua luni a fost ranit foarte grav, din pacate cu tot efortul medicilor el nu a putut fi salvat.
    Ochii Mariei nu aveau putere sa planga, omul inca ii zambea din fotografia trimisa, era barbatul pe care ea il asteptase toata viata, simtise ca el este. Acum murise si ea ramase doar cu fotografia lui, fara a-l cunoaste si fara a sti daca pe ea o alesese special sau trimisese mesajul la intamplare.
   Asta era ! iubirea se tine la distanta de ea iar atunci cand existau sperante ceva ce este nemilos si crud, razboiul luase si singura sansa a ei de a cunoaste pe cineva.
      Cu siguranta ca nici John care ii scrisese mesajul nu avusese curajul la timpul potrivit, ezitase si cand o facuse, ceva implacabil despartise si zadarnicise sperante, ganduri.
     Of Doamne ! Jumatatile care se cauta prin lume !
    El a plecat din lumea asta prea devreme si nedrept iar eu voi ramane ca sa scriu toul cu durere. O durea pentru ca simtea pentru omul acesta necunoscut mai mult decat ce ar fi simtit pentru unul pe care l-ar fi intalnit.
     Era epuizata dar continua sa citeasca mesajul copiilor lui " Am aflat ca scrieti, va rugam sa scrieti despre tata, va vom trimite date si vom vorbii cu dumneavoastra. Tata a fost mult timp pentru noi si tata si mama, acum e timpul ca el sa traiasca vesnic intr-o carte scrisa de dumneavoastra. Tata citea tot ce scriati si va admira foarte mult "
     Maria nu putea, simtea un gol in suflet! Sa iti placa cineva pe care nu-l vezi decat intr-o fotografie si sa crezi ca el va venii intr-o buna zi si viata ta ar fi fost fericita si senina ? "Cum sa ma indragostesc de un om plecat intr-o alta lume, un om care mi-a trimis doar o fotografie ?"
     De dincolo de intelegerea umana exista ceva mai presus de noi !
    Sperantele pe care le faurim, gandurile navalnice si tot ce mintea in clipele de visare plasmuieste, cu asta se alesese Maria ca orice fiinta din lumea asta.
     Jumatatea pe care o vroia ea si care poate nici nu-i era destinata plecase prea devreme din lumea asta, Maria stia ca daca semana cu femeiile din familia ei va ajunge sa traiasca mult, timp ce ii mai dadea ragazul sa astearna pe hartie ce nu facuse pana atunci.
    Stolurile mele de pasari ! cum isi numea gandurile erau calatoare ca si ea prin lumi de visare.
                    Nota : scuze pt. ca aceasta postare apare in varianta scurta  !
                                 
                  

Oglinzile

    Nu ma mai privesc in oglinda, mi-am spus nemultumita de ce vedeam acolo. E o nepotrivire intre cum arat si cum sunt eu in realitate, in oglinda nu mi se vad aripile ce ma poarta in lumi inaccesibile multora.
    Imi apare numai chipul posac al unei femei cu forme care parca se lupta de multe ori sa zambeasca. Eu nu sunt asa, sunt plina de veselie si tot timpul ganduri nastrusnice imi vin in minte, copilaresti si purtatoare de optimism si creativitate.
   Oglinda ma pune in fata cu tristetea si cu chipul obosit si mai ales cu o frumusete care se incapataneaza sa mai fie, amintire a unei fiinte care e dinauntru, neobosita si sprintara si mai ales neostoita in creeare de situatii care ma provoaca sa gandesc. Cum as proceda daca as fi, cum as alerga daca corpul meu ar fi cel care este prins inauntru si nu se mai recunoaste.
    Apoi vad iar tristetea din oglinda si nu o mai privesc. Cata nepotrivire intre mine si ceea ce mi se infatiseaza in fata mea. Stiu ca duce greutati mari, poarta in suflet ce alta fiinta nu ar reusii si e tot frumoasa. Are noroc cu mine, eu sunt neobosita si nu o las sa cedeze, ii mai soptesc ca inca are trasaturi frumoase, are un suflet pur si e o minune de femeie.
Nu are incredere si se indoieste de mine, din interior o fac sa simta ca am dreptate si o alin cand sufera si o doare ceva.
   Ii stiu toate tainele si gandurile si ce a rostit si ce nu, lacrimile si bucuriile doar am aparut impreuna si ea stia in sinea ei ca ii sunt alaturi. E drept ca nu puteam sa intervin prea mult, dar sunt in interiorul ei, oglinda interioara si am altfel de creatie, nu sunt faurita de mana de om. Sunt mereu optimista, surazatoare si cu seninatate in toate, nu ma innegureaza si intristeaza rautatile si asa ii spun si ei, sa se vada cum este, sa aiba incredere. Dar mai ales sa fie ea, ca uneori energii nebanuite si credinta in bine o fac sa reuseasca. Ea nu cere mult de la viata, nici nu vrea, noroc cu mine ca ii dau cate un imbold si o vad atunci cum surade si realizeaza ca inca e frumoasa si ma intelege.
    Eu nu sunt ca oglinda care o arata obosita si trista, o fac sa se insenineze ca dupa furtuna si o ajut sa se inteleaga, sunt oglinda interioara ce ii arat realitatea.

                            
      

Oglinda sufletului

              Exista-n fiecare o oglinda vie,           
             Ce este magica, se stie
             Iti spune multe de-o intrebi
             Nu numai cum arati, ci cine si cum esti
            Nu crede in minciuni sau in povesti
           Oglinda aceasta chiar e vie,
           Cu-n rost perfect,
            Fara defect de fabricatie....
            Trebuie sa sti s-o folosesti.
            E oglinda magica ce face,
            Sa fi tu insuti, de-o privesti.
            Ca-ti spune-n fata ca gresesti,
            Degeaba vrei s-o pacalesti,
            Poti sa ai ganduri, idei si vorbe multe,
            Poti sa vrei sa te-amagesti.
            Oglinda sufletului, ce o ai in tine
            Te vede-asa cum esti, 
             Ca e firesc sa crezi in tine,
             Oglinda aceasta nu te place cu o masca,
             Cu amagiri ce crezi ca nu le vede,
             Tu singur sti ca e-nauntrul tau,
              Poti sa o simti.
             Oglinda magica-i mereu cu tine,
             Fara defecte de fabricatie, vezi bine
             Nu stie sa te minta, poarta-te firesc.
             Ca omul, Om si omenesc !               

Tu prea devreme, eu prea târziu !

   Oamenii se caută prin timp și spatiu și poate nu-și întregesc niciodata jumătatea, rămân doua jumătăți călătoare pe acest pământ, neimplinind nici una din năzuințe și negăsindu-și iubirea vieții lor.
   Ajung să se intălnească când e prea tarziu și uneori de loc, trăind nefericiți și cu o neâmplinire ce le umple de amărăciune viața.
    Trec în neființă cu regrete, sperând că poate, o altă lume, o altă viață, dar cum nu știm cum este, nu putem să trăim cu deșertăciune.
   Poate că multe din poveștile auzite sunt reale, sigur au acel sâmbure de adevăr. Omul începe să plăsmuiască ceva, idealizeaza, că așa e bine, frumos să fie o poveste de dragoste.
    Așa va fi și a mea pe care v-o spun ca să vedeți că noi ca fiinte suntem făcuți cu multă pricepere și înzestrați și e păcat că nu constientizăm ce daruri avem și irosim ca nimeni altcineva.
   Când cauți ființa pe care o vrei, ai in minte pe cineva și nu ai rabdare să descoperi la cel cu care ai putea avea ceva in comun ce este cu adevărat de prețuit.
   Eu trec și simplific povestea și spun că cei doi trecuseră de acesti pași sau au fost norocoși și le-au văzut unul la altul.
     Totuși este o poveste și trebuie să întelegeți că nu stiu dacă e și reală.
   Primise mesajul și credea că e glumă, nu putea înțelege cum cineva poate trimite un mesaj așa ca să ajungă la cineva oarecare. Un mesaj plutise ca pe oceanul furtunos și cerea ajutorul unei ființe, acum un bărbat minunat, frumos spunea că nu vrea sa mai fie singur. Poate că își  provocase soarta și vroia să vadă cum ii este norocul.
    Scria " Draga mea e greu sa-ti inchipui că e ceva real în ce scrie aici dar eu exist undeva și te caut. Poate că nu te voi gasii niciodată și sperantele mele se vor irosii. Am incredere în soarta mea și știu că tu ești cea din visul meu. Stiu ca ai suflet frumos și parcă te vad în fața ochilor. E o mare tărie de caracter să poți sa vezi mai departe de aparențe dar eu știu că tu esti deșteaptă și mă ințelegi. Mi-ai aparut in vis și ți-am vazut ochii a căror privire nu o pot uita. Mă urmărește de atunci dar nu-mi aduc aminte daca i-am văzut sau este fantezia minții mele. Călătorim căutându-ne și nu stim nimic unul de altul. Vreau să-mi raspunzi numai dacă ești cea care te potrivesti visului meu, ești ca mine curajoasă și neâmblânzită, corectă și bună la suflet, pui suflet în tot ce faci."
   Maria nu știa ce să creadă ! Probabil e unul din mesajele care e multiplicat în mii de exemplare și trimis doar, doar. Totuși acelea nu au astfel de formulare și nu se referă la suflet. Poate că era un om care se simțea cumplit de singur și așa ca ea nu avea cum sa cunoască pe cineva.
  Nu poți avea ce să aștepți de la lumea asta virtuală unde toți vor să pară frumoși si cei mai cei, iși zise Maria. Totusi ceva o atrăgea la mesajul inedit pe care îl recitea ca să-si dea seama daca e ceva în neregulă.
    Ea nu ar fi avut curajul să-l scrie, daca ar fi scris așa ceva nu l-ar fi trimis. Se gândii că așa a trecut ea pe langă multe, a stat de prea multe ori in banca ei, a renuntat de frica interpretarilor si a ideilor preconcepute ale altora.
     Ezita și se lupta cu imboldul de a îi raspunde imediat, știa că riscul nu e mare cată vreme răman la dialogul prin mesaje sau telefonic. Că unii îsi folosesc inteligența și calitațile pentru a face rău și nu pentru fapte bune.
     Va vedea ea pe parcurs dacă a facut rău și se va oprii la timp dacă situația o va cere. Va trata totul ca pe ceva cum era de fapt, un mesaj ajuns la ea poate din intamplare sau cine știe.
    După cateva ezitări răspunse mesajului într-un mod care cerea lamuriri și era foarte indicat în situația de  față pentru ca vroia sa afle mai multe.
                                              va urma         
                                             
                          

Fată bună, frumoasă și cuminte

           Unor fete le este destinat sa fie toata viata frumoase, bune și cuminti !
       Nu le invidiati ! Vă povestesc imediat ce s-a intamplat și ce ghinion este câteodată să ti se pună această etichetă.
      Fiind prima născută ai un privilegiu până apar fratii mai mici. Toata lumea se oprea sa o vadă pe fetita cu ochisori albastrii, cu hăinute albe. Era un copil frumos !
      Mai târziu copilita isteată a auzit de la ai ei ca de aceea o tundeau pana la piele ca sa aibă părul bogat, de aceea tunsoarea ei semana cu a unui băiat ca sa i se indesească părul. Nu conta ca ea vroia altfel. Se simtea ca și cum cineva vroia sa o urâtească, să nu se mai uite nimeni la ea.
    Copilita știa sa-si pună orice lucrușor in valoare, era frumoasă oricum, de mică stia asta. Numai ca nimănui dintre ai ei nu-i păsa.
      Trebuia sa fie cea mai cuminte, să aiba grijă de frătiori, să-i ajute, să le dea sa mănance, să-i ajute la lectii.
      Fata noastră trebuia sa fie bună cu ceilalti doi frati, sa fie cuminte si de ajutor. Toate calitatile trebuia sa le aibă ca sa fie un exemplu pozitiv pentru cei mai mici. Pedepsele i se aplicau ei, ea pierdea timp pretios ajutandu-i chiar impotriva vointei lor, răspundea pentru greșelile lor. 
      Era asa cum e orice fată bună, frumoasă si cuminte.
      Când a incercat sa explice ca nu era tocmai usor sa fie deja ca un om mare nimeni dintre ai ei nu s-a gândit ca ea trebuia să lase pe ceilalti sa se descurce singuri. Pentru ca ii invatau rău ca sora lor mare trebuie să aibă grijă de ei, pe masura ce cresteau trebuiau să isi facă singuri temele, să nu o mai pună să-i ajute si toate astea pentru ca ea se apropia de examenele importante ale vietii.
      Deja incepuse să stie ca ea singură trebuie sa se descurce, să invete, să nu ceară sa fie inteleasă de ceilalti si cel mai bine ii era cand citea. Lumea aceasta a cărtilor nu o dezamagea.
      Ca orice copil si tânar, fata noastră a trecut prin esecuri, reusite și cel mai mult a durut-o cand toată lumea avea numai pretentii de la ea.
       Ea nu putea sa refuze pe nimeni, ea trebuia sa muncească cât zece și sa nu se plangă.
       Fata bună, frumoasă și cuminte intra in casnicie cu eticheta pusă de ai ei. Totul era pe umerii ei, nu conta ca o epuizau copil, serviciu, munca, scoala. Ai ei considerau o mare favoare facută fetei lor că ajutau cu nepoata lor.
       Nu la fel de nefiresc li s-a parut cu restul nepotilor.
       Fata noastră era ghinionistă, nu mergea nici viata in doi, cand il privea pe cel de langă ea vedea cum devin din ce in ce doi straini. Nu aveau nimic in comun ! Ii râdea in nas de studiul ei, de ceea ce isi dorea ea. Numai un lucru aprecia omul acesta, cum gatea fata noastră.
       Ani de singuratate, de incercari și de reusite.....au trecut.
    Fata noastră riscă cand a facut a doua incercare de a nu mai fi singură.
   Nu avea noroc sa intâlnească pe cine trebuia, bărbatul adevarat si puternic pe care il cauta ea nu era pe aproape, poate ca nu ii era dat sa-l intălnească. Jumătătile care trebuiau sa alcătuiasca intregul colindau prin lume și nu stiau una de alta.
      Fata bună, frumoasă și cuminte s-a ales cu regrete si cu alte probleme la care trebuia sa facă fată de una singură fară a se plange. Trebuia sa poată, trebuia să nu murmure.
    Uneori auzea sau i se transmiteau vorbe umilitoare de la cei pe care ea ii indrumase și le fusese ca o mama desi erau frătiorii ei, uitaseră pe semne câte făcuse sora lor mai mare pentru ei.
    Binele făcut se uita usor ! Acum auzea ca i se spunea proastă, farieră....cate si mai cate.
   Fraieră am fost ! gandea și o durea sufletul ca cei de un sânge cu ea o făceau să sufere, alunga gânduri negre cautând sansa ei de a o lua de la capat. Totusi nu mai vroia o lume falsă si care iși pune măsti. Vroia să aibă sănătate, putere de muncă, harul scrisului și să poată recupera cat de cat viata care aproape i se furase de catre cei care nu o pretuiseră.
     Nu vreau sa mai fiu fată bună ! gandi ea cu tristete, nu la modul ăsta.
    Intr-o străfulgerare de secundă iși văzu visul, toate vor trece ca norii si realiză că toate s-au intamplat cu un scop.
          A fost testul ce-l primim de la viata si numai cei valorosi si cu credinta il trec !
       
        

Adevăr sau provocare !

      Cum să nu râdă de cel cei nesocotea inteligența ? Se uită incă odată la mesaj și zâmbii fară a ințelege rostului acelei copilarii. In mintea ei, Maria vedea tot scenariul acelei provocari.
      E greu să nu te uiți amuzată la jocul cuvintelor și să nu iți spui in sinea ta că dacă e de glumă, cu gluma vei răspunde. Numai ca ea nu avea timp de glume, de jocuri copilaresti și infiripări de mestesugite provocări.
     Scrise in versuri răspunsul ei, apoi il traduse in limba engleză, suna cam asa " cand mă minți / mă prefac că te cred ".
     Ce mai copilarie ! ar fi fost o poveste de dragoste in toata regula dacă totul s-ar fi vrut, lumea asta virtuală nu o impresiona pe Maria, totul era inselator ca nisipurile miscătoare. Zâmbii iar aducându-si aminte de poezia ei " Nisipuri miscătoare ".
    " Oi fi eu bună la scris dar nu pot convinge pe nimeni că am nevoie ca de apă, de cineva cu care să colaborez și să mi se publice ce scriu. Scriu pentru sufletul meu si pentru al celor ca mine care vibrează când citesc o carte și văd in fata lor tabloul viu al faptelor."
      Se uită din nou la poza celui ce o lansa in asemenea gânduri și iși spuse in sinea ei "este doar visul meu ce nu se va materializa niciodată" si ca in fiecare situație cand stii că ceva nu se poate infaptui, Maria nu spera ca cel din fotografie va prinde viată.
      Simtea că e fotografia unui om trecut in lumea umbrelor dar care vroia sa aducă aminte cuiva ca nu-și incheiase socotelile cu lumea aceasta, ceva ce mintea omenească nu poate patrunde de teamă.
      Cineva ii punea inteligența și răbdarea la incercare.  La naiba cu toti bărbații frumosi ! zise și sterse mesajul, poza. O fi o provoacare ca să nu uit ca incă sunt vie.....
      Un fior străbatu șira spinării și o lacrimă ca o părere se ivi in coltul ochilor. Maria era acolo dar știa că nu era decat o provocare care să o trezească la realitate și să spună cu toată puterea fiintei ei "Trăiesc !".
     Intrase intr-o rutina zilnică care ii făcea ziua atât de plină incat cuvântul se pierdea in forfota și nenumaratele munci, de săraca iși zice sa iși aducă aminte sa scrie măcar o oră.
 Se pierde ideea, inspirația si trecea mult pană prindea șirul care o ducea la ceva concret de scris.
    Acum fotografia aceea venită parca din altă lume o readusese la viața pe care o regreta si apoi cu o strafulgerare a mintii isi zise ca nu-i nimic, ea are de indeplinit ceva sacru, misiunea o innobila. Privii la fetita specială și ințelese, cand va venii timpul ideile si gândurile ei se vor asterne acolo, pagini de viață.
     Totusi recunoscu ca poza barbatului frumos și mesajul de dragoste care venise ca de nicăieri o făcuseră să isi pună intrebări despre ea, ea femeia care mai păstra inca trăsături de altadată, căutând in jocul acela "adevăr sau provocare " o explicație.
    Apoi când șterse tot ce scrisese in acea zi, se văzu cum era si nu mai regreta nimic. Stia ce are de făcut !

   

Internetul si oamenii fară Dumnezeu !

   Un om ca mine cu un suflet bun, curat si blând poate deveni victimă sigură in spatiul virtual. Pentru că eu am credintă in Dumnezeu si am vrut să ajut mereu pe cineva aflat in nevoie, cu sfatul, cu fapta sau cu orice a fost nevoie, uitând ca răul din inimi pline de ură si incapabile de fapte crestinesti e la pândă.
   Dar sa nu ma credeți naivă si incapabilă să văd mai departe de aparente !
     Cum pot să cred povesti spuse din 'toata inima celui aflat in necaz' daca se vedea cum minte si ce suflet negru ca noaptea are? Un lucru a uitat acela sau aceea ce vroia să faca rău fără motiv, eu am o misiune mai presus de răutate, de faptele lor si nimic si nimeni nu mă poate oprii.
     Eu sunt mama unei fetițe speciale pe care o cresc cu greu, stând langa ea zi si noapte, ajutand-o să mănânce, in orice. Eu sunt ceea ce ea nu poate face, nu poate merge, nu poate să se descurce singură.
     De aceea nu am inteles niciodata ce minți bolnave pot pune la cale planuri sa-i faca rău unei mame ca mine. Eu sunt prin fetita mea ocrotită de Dumnezeu, am o menire, nu mă puteți oprii să mi-o indeplinesc.
     Oriunde in lumea asta se vede cum este viața copiilor cu dizabilitați, cu atat mai mult aici la noi unde este mult mai geu.
    Atunci vă intreb ? De unde răutate si dorința de a mă pune pe mine pe mine intr-o lumină nefavorabilă ?
   Zi si noapte sunt cu copiii mei, nu am viata personală, timp să mă gândesc că sunt femeie cu trasături frumoase, am gânduri si aspirații ca orice om.
     Puneți-va in locul meu !
   Nu pot merge nicaieri, nu am o seară liberă, nu am prieteni, nu am pe cineva, nu pot sa citesc linistită sau sa merg la teatru...........
     Cum e sa faci rău unei mame ca mine ?
     Poate cand vă rugați ar trebui sa puneți o fărâmă de suflet si sa pomeniti pe mama si fetița iubitoare, gingasă care nu stie ce inseamnă răul, minciuna si nu vede lumea asa cum e in realitate. Ea intinde mânutele spre oricine, e delicata si are ochisori albastrii ca cerul.
    Pentru noi Dumnezeu face minuni si ne arată partea frumoasă in care intalnim oameni cu caracter, credintă, dorinta de a face bine.
     Ne pune uneori la incercare dar totul e ca sa devin eu mai puternica si să intelegem ca rautatea gratuită va fi pedepsita pe măsura faptelor, minciuna are picioare scurte si totul se plăteste. Dacă faci rau unor oameni ca mine si fetita mea speciala cu greu te poti numii om.
    Pentru că exista o ordine firească in tot si in toate si pune la locul lui pe oricine.

   
   
   

Se poate intampla oricui !

        Cum sa iti faci sperante ca vei avea sansa la o viata ca a oricarui om !?
    Putine sanse ! Sunt constienta ca nu prea si-ar dori cineva sa treaca zilnic prin ce trec eu, in primul rand ca este dificil si in al doilea ca apar probleme si provocari la fiecare pas.
   Incepi sa vezi cum incep ' prietenii '  sa se imputineze, explicatia e simpla, nu trebuie sa o cauti, daca le vei cere cumva ajutorul sau sa stea putin cu copilul special sau orice altceva...Esti exclus incet,  incet din societate si atunci realizezi ca totul e de fatada, se vorbeste mult si nu se face nimic. Te aflii in lumea cuvintelor " O sa vedem, o sa cautam, lume care se descotoroseste rapid de tine si te pune intr-o margine.
   Vin alegerile ! Isi aduc aminte ca parca ar fi si undeva cei ca mine si fetita mea, o marire minuscula de salariu, alocatii, etc.  
   Eu nu doresc chiar deloc sa fac parte din ' lumea  buna ' cu fel si fel de doamne care se cred grozave doar pentru ca au pus mana pe unul care are avere, care acum cred ca ele arata bine si au un alt statut social.
    Ma uit la nazurile lor si-mi rad in pumni de ifosele lor, sunt slabe sanse sa li se destepte constiinta.
   Mai devreme sau mai tarziu viata pune la locul ei pe fiecare, o ordine fireasca de care ar trebui sa tinem cont.
   Nu uitati ! Diferenta intre normalitate si dizabilitate este ca firul de ata, ajung cateva secunde si puteti trece in partea cealalta.
    Nu am facut eu cerere ca fetita mea sa se nasca cu probleme de sanatate, ca surioara ei sa traiasca numai o zi.
   Cred ca merit respectul vostru, eu si toate mamele speciale care au copii diferiti.         

Dezamagirea nu face parte din viata mea

 

      Nu am asteptari de la persoane care sunt egoiste si sufera cand nu reusesc sa-mi tulbure linistea.
    Am asteptari doar de la mine, eu caut mereu sa-mi depasesc limitele. Imi dovedesc ca pot, imi dovedesc ca nu ma schimb ca om, asta in ciuda problemelor cu care ma confrunt
    Nu vreau sa dovedesc nimanui, nimic, sunt frumoasa si buna la suflet pentru ca asa e firesc, asa am fost, voi fi, asa ar trebui sa fie oricine.
    Sunt o fata educata si chiar daca nu am timp pentru studiul drag mie nimeni nu mi-a luat ce am, ce am acumulat prin multa munca. Am ochii care spun totul si uneori uimesc. Spun asta cu toata modestia. Sunt timida dar nu ma plang de asta. Am o varsta minunata la care pot sa mai fac multe lucruri utile si sa ma redescopar ca om.
    Scriu cand am timp ca o compensatie a ceea ce as vrea sa pot face dar sunt limitata de imprejurari. Pot calatorii si impartasii ganduri. O fac cu mult drag chiar daca slova mea are duritate si nu atrage ca o lectura usoara. Nu scriu pentru cineva anume. Exista suflete ca al meu, nu astept laude, aprecieri. Am creat o punte peste timp, spatiu. Nu e obligatoriu sa pasiti pe ea, nici necesar. 
    Nu astept de la nimeni mai mult decat as face eu. Uneori nici macar atat !
   Stiu ca ce e al meu e pus deoparte, nu fortez lucrurile.
   Nu am sa platesc nimanui cu aceeasi moneda si stiu ca sunt o mama speciala care ingrijeste ca ochii din cap un copil special.
    Cine vrea sa imi faca rau trebuie sa realizeze ca i se va plati totul. Eu nu voi fi vinovata de lucrul acesta.
    Nu suport minciuna ! Mai bine nu spuneti nimic, nu promiteti nimic, mai ales ca nu v-am cerut nimic.
    Sunt foarte directa si ii spun omului in fata ce am de spus, fara menajamente. Recunosc ca imi lipseste diplomatia.
    Sper ca am fost inteleasa cum trebuie. Nu incercati sa ma faceti sa sufar. Nu voi suferii !
   Explicatia e simpla. Am trecut prin atatea, am luptat sa imi fac fetita bine, e dificil si uneori sunt pusa in dificultate dar toate m-au intarit.
   Sunt o luptatoare, am demnitate si sunt mama lui Kiki. Ea e mai aproape de Dumnezeu decat oricine.
           

Nimeni nu face aceeasi greseala de doua ori !

      E simplu ! Nu poti incerca marea cu degetul si sa crezi ca celalalt crede tot.
  Nu poti spera ca poti cladii castele din nisip care sa dureze. Pentru ca pur si simplu nu poti ! Primul val mai puternic le naruie.
    Asa ceva ce nu se face !
 
       

   

Sanatatea e cea mai de pret !

      Intotdeauna omul a vrut sa aiba multe, sa adune, sa fie primul in toate. Numai ca a uitat ca avem ceva de care trebuie sa ne ingrijim in primul rand, toate celelalte trebuie facute cu masura.
    Acest subiect este cel mai greu pentru mine.
    Doua fetite gemene, Alina si Cristina ca doua papusi cu ochii albastri.
  Acum avem un inger, Alina si pe Cristina care are multe probleme de sanatate.
  Eu mi-as da oricand viata pentru copiii mei. Nu as fi ezitat nici o clipa.
    E nedrept sa ne plece un copil inaintea noastra. Inima mea s-a frant si in suflet am un gol pe care nu-l pot umple.
  E nedrept ca o mama ca mine sa treaca prin asa ceva !
  Imi iubesc copiii mai presus de orice !

Viata e frumoasa !

          Viata mea e grea dar frumoasa !
   Cum asa ? Totul se leaga, provocarile si tot ce ma face sa fiu mai puternica imi dovedesc ca cineva acolo sus ma iubeste. Stie ca eu ca om am slabiciuni, am dorinte dar sunt mama si stiu ca trebuie sa fiu puternica pentru copiii mei.
    Am fost o femeie frumoasa. Credeti ca mi-a pasat prea mult de asta ? Va raspund eu si cu toata modestia va spun ca vroiam mai mult sa fiu inteligenta si sa pot face lucruri folositoare.
   Cand am fost tanara imi placeau hainele, bijuteriile , ca oricarei femei.  Nu aveam nevoie sa cheltuiesc o avere pe lucruri trecatoare. Imi statea bine in orice. Daca as fi purtat o fusta cu o camasa simpla si paream deosebita. Nici cu machiajul nu faceam excese.
   Acum vad ce bine am facut, pentru ca nu am nevoie de prea mult ca sa arat bine.
   Problema cu greutatea ?! Nu e tocmai o problema. Stresul nu prea imi da sanse, pentru ca eu nu sunt prea mancacioasa chiar daca imi place sa gatesc.
   Am fost intrebata de multe ori cum reusesc sa fac fata la atatea.
   Raspunsul meu e simplu. Am credinta ! Intotdeauna dupa furtuna rasare soarele. Daca nu as spera si nu as incerca ce s-ar intampla cu mine si copiii ?
   Fiecare provocare ma face mai puternica.
   Nu ma intreb niciodata de ce sunt atat de greu incercata. Asa mi-a fost scris si cred ca toate provocarile sunt trimise oamenilor cu caracter, oamenilor de la care se asteapta ceva.
     Nu e deloc usor sa fiu mama lui Kiki. Daca Dumnezeu a trimis-o la mine inseamna ca a stiut ca sunt un om valoros care isi poate depasi limitele. Chiar daca am renuntat la studiu si mi-e greu din punctul asta de vedere, invat in fiecare zi ce inseamna sa fi mama speciala a unui copil special.
    Viata mea e senina cand imi vad copiii fericiti !
  

                                        eu, Kiki si Adriana, o prietena adevarata

Raspund la intrebarile voastre !

             E prima oara cand raspund la intrebari si o fac pentru ca vad ca am multi prieteni si vor sa ma cunoasca.
     Nu e nimic deosebit la mine ! Sunt doar timida si de aceea nu am vrut sa iau legatura cu voi ce imi trimiteti mesaje pe oricare din retelele de socializare.  Am renuntat la cateva pentru ca nu am timp.
  Pagina mea de facebook este destinata copiilor speciali, in special cei cu sindrom Down cum e Kiki.
  Am copii minunati !
  Vio e inteligent si aveti dreptate ca e si frumos.
  Kiki are 8 ani si asa s-a nascut ea, diferita, cu multe probleme de sanatate.
  O ingrijesc singura.
  In tara mea nu sunt la fel scolile, nu e o diferenta mare.
   Am serviciu si acesta este de a o insoti si sta cu fata mea tot timpul. Pentru ca nu se descurca singura deloc. Tot eu sunt cea care o ridica  Are 27 kg.
  Nu vorbesc bine rusa. Am uitat mult. Am probleme si la engleza.
    Nu am ascuns niciodata varsta mea. Scrie pe facebook, nu am motive sa o ascund.
  Nu raspund la mesaje ! Motive : lipsa timpului
                                                      ce am vrut sa se stie e trecut pe pagina de facebook
 Am 1.76 si 90kg
 Nu intru pe paginile nimanui, nu am motive. Nu pun intrebari, nu sunt curioasa, nu ma intereseaza. Voi de ce vreti sa stiti ce fac eu ?
   Scriu de mult timp, eram la liceu. 30 de ani nu am scris nimic pentru ca nu mi-am regasit 'aripile' . Se intampla oricui.
 Vorbesc cu oricine are mesaje pertinente. Numai lipsa timpul m-a oprit.
 Scriu din suflet ! Pana acum nu m-a interesat altceva, blogurile mele sunt punti intre oameni care se regasesc in ceea ce scriu.
Albastrica mi-a spus cineva in gluma cand eram mica.
Scriu povesti pentru copiii mei. Vio a crescut dar lui Kiki ii plac.
                                           
                                                                     

                 
                         cu drag !

Povestea unei fetite cu ochi de albăstrea

      Povestile au intotdeauna in ele un sâmbure de adevăr si pleacă spre lume ca fapte de viata. Intr-o lume fara povesti ne-am simti pustiiti de ceea ce ramane mai frumos, amintirea.
    Pe unii oameni nu-i cunoastem personal dar ne insufletesc imaginatia prin ceea au lasat pe filele unei carti nepieritoare si folositoare ca apa, devenind hrana pentru suflet.
     Pe micuta mea nu ati vazut-o niciodata dar v-o puteti inchipui cu ajutorul meu. Ea era si asa insufletita de dorinta de a deschide porti de cunoastere. Visa ca mintea ei va descifra taine, va depasi bariere si va gasi cale spre lumina care insufleteste calea spre ceea ce doar mintea plasmuieste dar uneori exista. Exista mai departe de intelegere, intelegerea deplina a lucrurilor.
   Se intreba daca ceva descoperit cândva va fi cu totul diferit peste un timp tocmai pentru ca nu era perceput cum ar fi trebuit.
   Micuta era tare nazdravana, calda la suflet si iscoditoare, isteata si in acelasi timp de o timiditate excesiva.
   Seamana cumva cu mine ?
   Poate semana cu multi copii.
   Un copil reusit ! Spuneau rudele, cunostiintele si oamenii pe strada. Micuta tintuia locului pe oricine trecea pe langa ea. Ochii albastri si gropite in obraji !
    Avea un har care uneori o punea in incurcatura, vedea mai departe de ceea ce reuseau multi, era un vis al ei, un gand care devenea realitate. Nu-si punea asemenea intrebari, ea stia de multe ori ce va urma si gata. Citi undeva cand a crescut ca femeile au o intuitie speciala si asta a fost tot, nu si-a mai pus intrebari.
    Se multumea sa alunge repede din minte gandurile negre, imaginile neplacute si ramanea uneori in visarea cu lumi magice ce se impletesc cu realitatea.
  Micuta Albastrica putea sa faca orice vroia, era talentata la multe. Numai ca era din cale afara de modesta. Ii era teama sa arate ce calitati are. Acest defect o va urmari toata viata.
   Ne miram cand vedem o minte sclipitoare la un om obisnuit ?
   Nu ar trebui sa se intample deloc. Oamenii de o adevarata calitate, umana in primul rand sunt de o modestie cum rar intalnesti.
   Oameni saraci material au dat uneori exemple aproape de desavarsire, prin fapta sau spirit.
   Imaginati-va ca cineva care are mari lipsuri materiale gaseste bani si cauta pagubasul si ii restitue pe toti. Fara a se gandi ca maine poate muri de foame. Acelui om i se deschid portile cerului.
  Fetita noastra gasi multi bani pe strada. Imediat vazu cu ochii mintii lacrimi pe obrajii unui batran. Cauta in multime acel om. Intradevar plangea ! Albastrica ii puse in palma banii si fugi la mama ei.
   Nu astepta nimic ! Era in fiinta ei sa stie drumul. Familia ei era ca ea si ea intelese.
   Ochii ei neobisnuiti spuneau ca omul nu trebuie sa fie desavarsit dar trebuie sa faca tot ce poate mai bine sa mearga pe calea cea dreapta. E grea, e plina de poveri dar e cea buna.
   Fetita mea traieste undeva cu inima curata si o poveste asemanatoare. O cheama ca pe mama ei, bunica sau fecioara cea sfanta. Dintr-o negura a timpului a inceput numele acesta si s-a continuat, insemnand ceva.
   V-am povestit de  fetita mea si sper ca ati inteles de ce am facut acest lucru. Sa incercati mereu sa cautati in adancul sufletului partea luminoasa, sa incepeti timid sau cum reusiti dar sa lasati raul undeva unde nimeni sa nu-l pomeneasca.
   E greu ? Peste masura ! Dar se poate.
                                 cu drag !
         

Povestiri cu final fericit

      De mult timp scriu la cartea mea cu povestiri despre oameni care aflati in situatii limita, aproape fara sanse le-au depasit, si-au reevaluat fortele si totul s-a terminat cu bine.
   Am pus in ea si putin din viata mea. Pentru ca eram si sunt o luptatoare.
   Pe urma am realizat ca nu  voi mai scrie despre mine, voi incerca sa traiesc viata asa cum imi este data si voi spera ca voi trai fericita.
   Se intampla sa ai presentimente sau sa iti doresti din tot sufletul, mai bine spus Dumnezeu iti asculta rugaciunile si viata reintra in normal, e pe un curs ascendent, se termina cu suferinta, cu durerea apasatoare care te mistuie.
    Faptele bune pe care le faci, felul in care traiesti si e suficient imi spuneam eu si credeam ca sunt binecuvantata. Copiii mei imi faceau zilele pline incat nu ma intrebam deloc ce imi mai trebuie.
     Pe undeva exista un gol dar nu aveam timp de astfel de ganduri.
     Scriam si de multe ori refaceam, cartea capata pe undeva contur cu o particica din viata mea. Si am inteles ca trebuie sa nu mai scriu atat. Durea ! Era partea rupta din sufletul meu care ma judeca, partea care era severa si critica si imi spunea ca facusem greseli prea mari.
   Cum sa dai tu bani fara a te asigura cu acte ca ti se vor inapoia ?
   Cum sa crezi oamenii fara a te indoi de ce spun ?
    Nu ai simtit ca trebuia sa aperi ce era al tau ?
    De ce ai iertat prea mult ? Intotdeauna m-am intrebat de cate ori poti sa ierti pe cineva, limita aceea peste care nu se poate trece, bariera bunului simt fusese depasita.
    De ce nu te razbuni ? Partea cu razbunarea nu poate fi pusa in discutie, este usor pentru mine pentru ca sunt foarte inventiva dar pun bariera in calea acestui gand pentru ca intotdeauna stiu ca omul care mie mi-a facut rau e sortit unui esec care nu-l poate evita. Pentru ca niciodata unui bine facut nu-i poti raspunde cu tot raul din lume. Am vazut de multe ori si m-am convins ca sunt binecuvantata.
    Am exclus din cartea mea, partea cu povestirea despre mine. Si-mi zic mereu ca tot raul e spre bine, privesc cu speranta la ziua de maine. Ma uit la copiii mei frumosi si deosebiti, ma gandesc ca misiunea de a fi mama unei fetite speciale cum e Kiki e o menire sfanta.
    Imi zic inca o data ca am invatat din viata mai mult ca din cartile mele dragi desi stiu ca nu voi renunta niciodata la ele.
          Cu prietenie va doresc numai bine, sanatate.

Noi fetele !

     Vreau sa va vorbesc ca si cum am fi fata in fata despre relatiile toxice. Nu sunt fericita ca o fac dar poate voi fi inteleasa si in sfarsit imi voi lua o piatra de pe inima.
   Am gresit mult in viata, enorm chiar, pentru ca din bunatate nu am stiut sa spun nu. Ajunsesem ca izvorul de leac pentru multa lume, ajuta-ma cu problema aceea, cealalta, cu bani, cu multe. Daca refuzam atunci ar fi fost bine, viata nu mi-ar fi dat unele lectii. Nu e rau ca am fost buna ci ca nu am vazut cine avea nevoie de ajutor.
   Nu ma pot ierta ca am fost oarba !
   Am cazut in greseala sa ajut un barbat care s-a folosit de firea mea, ajungand sa ma invinovateasca tot pe mine pentru ca nu era in stare de nimic. Oare de munca obisnuita, de serviciu nu auzise ?
   Intrasem intr-o relatie toxica care imi dauna si imi ruina viata. Trebuia sa fac fata multor provocari si sa rezolv problemele materiale, sa muncesc mult si sa aduc bani in casa.
   Singurele bucurii erau copiii mei, ei imi dadeau puteri nebanuite. Imi reveneam de dragul lor, uitam de probleme, de viata dura, de durerea din suflet, de sentimentul care ma apasa. Stiam ca trebuie sa termin cu aceasta relatie toxica dar rutina zilnica, neincrederea in fortele propii ma opreau.
   Acum cand m-am rupt de toate vad ca sunt capabila, mi-am regasit forte nebanuite, mi-am reamintit cat de isteata eram odata. Mi-am reevaluat fortele si sunt gata sa spun ca pot fi eu insami. Eu am reusit in viata prin forte propii, am fost si voi fi un om cu coloana vertebrala. Acum pot fi de doua ori mai mult pentru ca am copiii si ma motiveaza enorm.
    Viata mea reintra in normal putin cate putin.
  Dragele mele nu trebuie sa tineti cu dintii de ceva ce nu merge. Lasati totul in urma ! Fiti curajoase si aduceti-va aminte ca v-o datorati voua si copiilor vostri linistea si pacea. Apoi toate reintra pe fagasul normal, cu sperante si regasire, cu incredere in fortele propii.
   De ce sa nu regrete ca v-au pierdut ?
  Vreti sa spuna cand va vad " Bine ca am scapat de asta !"
  Cum e mai bine ? Va intreb eu care am facut greseala vietii mele. Mi-a fost mila de cine nu merita si am confundat sentimentul acesta cu iubirea.
   Ce am primit in schimb ? Ura ! M-a urat ca eu am fost milostiva.
  Tineti minte mereu : " Cea mai buna razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste ca tu esti bun iar el e rau ". De aceea nu am facut nimic impotriva acelui barbat care mi-a ruinat viata. Ma gandeam cati ani din viata am pierdut, apoi uitandu-ma la copiii mei minunati am vazut ce bogata si fericita sunt.
   Chiar daca nu am facut partaj de bunuri, eu sunt bogata sufleteste, fericita si curajoasa sa trec prin viata cu speranta, cu demnitate.
   Dragele mele priviti ! Pretuiti orice vine in viata voastra, veti deveni mai puternice.
   Am fost trista ani de zile, nu zambeam, nu credeam ca arat bine, imi rasunau in urechi doar vorbele omului de langa mine.
  Egoismul feroce ii face pe unii incapabili de sentimente, nimic nu-i multumeste, nu le deschide ochii sau se prefac prea bine.
     Sunt foarte fericita, mi-am recapatat viata. Nici nu pot povesti cat mi-a fost de greu. De aceea am facut un decupaj cu partea aceea intunecata, cand nu ma recunosteam, nu ma regaseam, am uitat si privesc la ce am de facut de aici inainte. Nu urasc, nu ma razbun. Ar fi sub demnitatea mea de om.
   Viata pune la locul lui pe fiecare, nu am de ce sa ma mai necajesc, nu privesc in urma.
   Redescopar frumusetea vietii in fiecare zi. Ce sa spun ?! sunt o femeie fericita.
   Cu mare drag ca de la suflet la suflet am scris toate acestea cu speranta ca veti regasi fericirea.
  Nu priviti inapoi cu manie ! acesta e secretul.
                                       

Setea de cunoastere

          O poveste de viata, o viata cladita caramida cu caramida din studiu, carte dupa carte consolidau si aprofundau. Dar spre sfarsit omului i se parea ca nu stie prea multe.
     Vi se pare cunoscut ? Asa este de cand lumea, cu cat patrundem mai multe taine, setea de cunoastere devine mai mare, mai mult ni se pare ca nu cunoastem multe in comparatie cu ce am putea.
    Sunt si exemple in extremis in care nu se doreste antrenarea in astfel de activitati.
    Motivatia e una ca studiul nu aduce fericire, uneori cei dedicati lui sunt chiar tristi si nemultumiti. Pentru ca au deschis aceasta cutie a Pandorei le e greu, setea de cunoastere mistuie.
    Nu sunt in masura sa dau sfaturi. Fiecare se cunoaste si stie cum e mai bine.
    Imi amintesc de mine cum inca de mica intai de toate pentru ca asta imi era firea, vroiam sa stiu tot. In casa nu stiu daca exista lucru pe care sa nu-l stiu, eram un copil prea iscoditor si neastamparul asta nu-mi dadea pace. Nu vroiam sa ma joc ca ceilalti copii, orice poveste o modificam eu cum imi trecea prin cap, o faceam mai palpitanta, credeam eu atunci.
    Cand am crescut am cazut intr-o patima a studiului fara indrumare, daunator uneori unei minti ca a mea. Mi se parea ca am aripi si pot gasi universuri de cunoastere.
    Am cazut uneori si am fost trezita la realitate de cate o nota luata la scoala, pentru ca eram extrem de timida si uneori ma blocam pur si simplu, nereusind sa scot un cuvant. Nu stiusem sa pun temelia cum trebuie, studiul nu era asezat pe ceva care sa nu se zdruncine. Mi se parea mereu ca nu stiu, nu cunosteam aia, cealalta. Trebuia sa aleg ceva unde sa fiu buna ! Eu faceam greseala dupa greseala, studiam de toate.
    Studiul unei limbi de exemplu, din toate cate ceva sau una bine, cu aprofundarea cunostiintelor de gramatica !?
     Amuzant lucru sa vrei sa scrii un mesaj si sa apara cuvinte in mai multe limbi. Bine si asa ! Auzeam vocea mea interioara motivand amestecul, il numeam cultura generala.
     Care uneori i-a daunat Albastricii facand-o sa para ca nu stie nimic, cand s-a poticnit inexplicabil in fata unora care aveau ocupatii mai lumesti. Nu putea sa le faca fata in nici un fel celor cu scoala vietii.
     Domnisoara Albastrica a inteles ca firea ei era o arma cu doua taisuri si putea esua in viata pentru vina ca avea acea sete de cunoastere pe care nu si-o putea astampara, ce-o facea sa nu vada viata cum e in realitate. Primea o lectie si stia ca nu exista ceva ce se obtine usor, nu le poti avea pe toate si uneori e nevoie sa alegi.
   Nici naratiunea nu merge lin, fiorul se simte, doare dar las totul asa ca sa ilustrez ca zborul de la una la alta este daunator propiei persoane si patima in gandire mistuie. Setea de cunoastere e ca a insetatului in desert, nu ajunge niciodata sa incepi si nu poti abandona cand vrei, pana nu ajungi la oaza cu izvor unde iti potolesti setea.
   Daca nu esti dispus sa sacrifici multe e mai bine sa nu-ti doresti cunoasterea si studiul, sa nu treci barierele impuse de 'cultura generala'. Niciodata nu am stiut ce mi-ar fi bine sa stiu, am facut un amalgam de nu stiam cum sa le asez, esuam si in punerea temeliei, in consilidare structurii, ca mai mult credeam ca nu reusisem.
    Asa cum imi era in minte studiul, setea de cunoastere, porneau bine si nu se terminau undeva, starneau intrebari fara numar si o luam de la capat. Mi se parea ca nu stiu nimic.                       

 

Din Romania cu dragoste - 2

       Viata a fost pentru Maria exact ca o calatorie. Cateodata avea parte de lucruri minunate, de fericire si alteori devenea abrupta ca povarnisul muntelui pe care multi incearca sa-l urce si doar putini reusesc.
     Ea si-a pierdut pe rand dorinta de a scrie, pentru ca slova ei nu avea voie sa zboare, totul era liniste, nu puteai spune cu voce tare ce gandeai cu adevarat, apoi s-a resemnat ca nu va simti niciodata ce inseamna sa fi iubit. Avea doar minunile de copii alaturi si viata pe care o mai avea de trait si-o dedicase lor.
      Ca o pasare ranita astepta sa se vindece si sa-si poata inalta zborul, nu putea face nimic in imprejurarile neprielnice firii ei.
     Timpul parca incremenise in asteptarea aceasta inlantuita si cand totul se schimba ca orice pe lumea asta, Maria se regasi undeva in fata unor foi albe de hartie, apoi in fata unui computer pe care il folosea, stolul neostoit de atata asteptare isi lua zborul. Maria scria din nou, un fel de patima o insotea, o bucura enorm ca poate reveni la dragostea ei dintai, scrisul.
      Lasa slova sa se astearna, involburata ca talazurile, lina ca unda lacului, descrise furtuna si visarea, dorul si mistuirea. Isi regasise aripile !
      Pentru eroul nostru Alex a fost mult mai usor, in alt capat de lume. Il voi lasa in pace si pentru ca viata lui a fost diferita si pentru ca prin firea lor barbatii trec mai usor peste multe lucruri.
      Numai ca puntea tesuta atunci de privirile lor exista undeva inca si poate ca intr-o oranduiala scrisa undeva, destinul vroia sa-si implineasca menirea.
    Maria incepuse prin scrisul ei sa trimita mesaje ca acelea care raman undeva in eter mult timp dupa un esec, urmase zborul si desi nu avea timp, ce scria ea incepuse sa fie citit.
    Nu as sti sa va explic ce mecanism a facut ca tocmai un coleg de-a lui Alex sa-i citeasca blogul in care se scuza timid ca o fetita speciala e mai importanta pentru ea decat orice pe lumea asta.
    Omul intelese ca mesajele plecate spre lume sunt de la fata aceea care vorbise in fata lor despre munca ei, o recunoscu pentru ca nu mai vazuse la nimeni privirea aceea si isi aminti de vizita facuta demult in tara aceea unde oamenii aveau bariere neintelese de ei. Cel mai rau ii paruse ca oamenii nu erau veseli, nu vorbeau cu ei, straini veniti in vizita aceea de lucru.
   Intelesese durerea si neputinta care ii apasa dar nu putea face nimic si pleca fara a se mai gandi la ce este acolo. In lumea lui era visul pe care si-l putea implini usor.
    Povesti si lui Alex despre descoperirea lui, ii arata poza Mariei care era diferita, ochii ii ramasera aceasi.
   Timpul o facuse sa-si plateasca tributul. Numai ca ea fiind o luptatoare stia ca nu o sa se lase niciodata infranta.
     Alex ii scrise si puntea aceea care rezistase peste timp se restabili firesc. Maria citea emotionata mesajul " Maria acum poti sa vii cu mine ?"
 Lacrimile nu mai fura stavilte de asta data, nu putea sa scrie nici raspunsul din cauza emotiilor. Prin fata ii trecu deodata imaginea cu ei doi cand in acea multime de oameni care uitau mirati la ea ca indraznise sa-l priveasca pe Alex.
    Uitase si ce indurase explicand celor care o urmareau tot timpul de ce facuse asta. Asa cum era firesc astfel de lucruri erau normale peste tot, in tara ei nu, atunci gandurile si libertatea le erau ingradite, Alex era din alta lume.
     Ea le spusese atunci in gluma ca nu a facut nimic rau, doar a privit un om.
     Acum acel om ii scria relund de unde ceva nedrept oprise o frumoasa poveste de dragoste.
     Maria spuse o rugaciune si scrise " Da ! " fara sa se mai teama ca era urmarita.

Din Romania cu dragoste

       Timpul, spatiul si diferenta de culoare si rasa nu mai sunt piedici acum in calea unor oameni care se iubesc.Am sa va spun ceva ce s-a intamplat intr-o tara, intr-o perioada in care oamenii isi puneau stavila sentimentelor, isi ingradeau gandurile si nu spuneau sincer ce aveau de spus.
      Tanara cu codite era emotionata si nu stia cum sa-si abata gandul de la asta, se temea ca nu va fi la inaltime, ca se va fastaci cum i se mai intampla uneori. Stia ca timiditatea o stapanea si nu va reusi sa vorbeasca clar, pentru ea era un fel de examen.
    Era obisnuita cu examenele, cu tensiunea aceea care te tintuieste locului, care te paralizeaza si nu poti sa vorbesti desi sti tot. Domnii profesori reusisera sa o inteleaga, ii luau din mana foile scrise si se uitau peste ele. O puneau sa puna totul pe tabla, in momentul cand scria subiectele de examen pe tabla toata tensiunea se ducea de parca nu a existat si ea incepea sa spuna ce scrie, sa explice si sa dovedeasca ca invatase temeinic.
    Acum nimeni nu stia cum sa-i stavileasca potopul acela de sentimente, i se parea ca nu stie nimic, alunga gandul, totul ii venea bine, hainele aratau ce corp frumos are.
     Maria avea emotii de parca era in fata a ceva nemaintalnit. Vizita acelor oameni o emotiona, ii rasunau in urechi cuvintele sefului ei si nu putea sa le alunge. De parca nu stia ce avea de facut. Era o tanara cu chip de copil, inalta, frumoasa, cu ochi care tintuiau locului pe oricine.
     Toti spuneau ca era desteapta dar ea nu credea asta. Avea pasiunea cuvintelor, a cartilor, studia filozofia fara nici o indrumare, vroia sa afle, sa cunoasca. Ar fi vrut sa cunoasca toata lumea, stia ca asta nu va fi posibil.
     Incepuse serviciul si asteptarea o chinuia mai mult decat nesiguranta. Cate treceau prin capsorul ei, asa ca se gandi la bunicul ei pe care il iubise din tot sufletul si care ii fusese singurul prieten adevarat.
     Nu o sa te fac de ras ! gandi domnisoara noastra si chipul i se lumina de un zambet.
     Acum stia ca nu va mai avea emotii.
     Isi aranja din nou tinuta, coditele si porni sa verifice instalatiile. Totul era in regula, in tura ei totul mergea bine.
    Stia ca nu are voie sa greseasca, era un loc de munca important si nu putea dezamagi. Aici nu se fac greseli, nu poti sovai sau sa nu sti. Nu ai ce cauta in acel loc daca nu cunosti, nu poti sa faci fata.
     Vizita incepu firesc, vazu acei oameni care se uitau mirati la ea.
     Stia ea ca toti o cred o fetita. Seful intui mirarea lor si le spuse ca aparentele insala. Ea era in acel loc pentru ca dovedise ca stie si poate lucra acolo.
    Din grupul vizitatorilor Maria se uita la un tanar. Alex scria pe ecusonul lui. Privirile lor se intalnira.
    Seful o atentiona sa vorbeasca vizitatorilor despre munca ei.
    Ea tremura acum din cauza emotiilor dar glasul ei rasuna clar. Stia ca nu trebuie sa sovaiasca sau sa fie neclara in explicatii.
    Totusi privirea lui Alex o tintuia locului si ea se opri stanjenita. Seful ei o ajuta reluand el de unde Maria se oprise.
    Peste acei oameni ei doi teseau o punte de comunicare fara sa-si vorbeasca. Stia ca nu trebuiau sa spuna nimic, se stabilise o comunicare mai presus de orice.Asta se poate intampla doar odata in viata sau niciodata.
     Stiau ca nu se vor atinge niciodata, ca nu-si vor impartasi nimic si vor colinda prin lume doar gandurile, amintirea si trairea irepetabila a acelui fior.
     Alex stia protocolul si nu putea sa-i faca rau. Ramase in urma si ii sopti " vino cu mine Maria !". Poate vorbise mai mult pentru el pentru ca nu veni nici un raspuns din partea ei. Vazu doar ochii ei neobisnuiti si lacrima din coltul unuia.
      va urma...................          
     
   

Lumea e o scena

    Uneori e dificil sa incepi sa scrii, dar eu sunt foarte norocoasa la capitolul subiecte.
     Nu trebuie sa caut prea mult, sa inventez, sa ma pun in locul personajelor mele ca sa vad cum ar gandi si eu autorul sa-mi joc rolul alaturi de ele pe o scena imaginara.
    Mie imi apar subiecte si personaje pe neasteptate, nu am timpul material sa le pun intr-o poveste, povestire, nu pot sa le fac sa capete acea tusa cu care mereu atenuez partea rea, cu care imblanzesc si atenuez partea intunecata. Partea pe care as exclude-o cu bucurie daca s-ar putea, lasand totul ca intr-o feerie de basm.
   Viata trebuie descrisa uneori cu duritate, cu nervii intinsi la maxim, cu durerea aceea ce nu o poti alunga.
Pentru ca o mai mare scena ca lumea in care traim nu exista.
   Un lucru nu am putut sa descriu, in nici un fel, moartea copiilor nevinovati.
   Omenirea poarta poveri de acest fel.
   Nu am reusit sa trec de barierele astea, m-a durut enorm sa descriu violenta, comportamentul imoral, rautatea de orice fel.
   Uneori am oprit cu brutalitate iuresul gandurilor, am alungat stolul calator de cuvinte din minte, durandu-ma sufletul ca nu puteam sa atenuez si sa redau cu blandete ceva care fusese dur si nemeritat. Am zis ca realismul in acest caz ar dauna, am oprit numai pentru mine durerea.
   E loc pentru toti, nu inteleg distrugerea si razboiul, nu le-am inteles niciodata. Cand omul se vrea rational de ce se comporta mai rau ca animalele ?
   Cand viata apare din iubire de ce o opresc brusc cu atata ura si inversunare ?
   Cum v-am spus subiectele curg cu ape involburate. Eu le pun zagaz de frica, de durere si cu neputinta.
   Poate ca nu sunt talentata, poate ca nu muncesc destul ? Nu-mi voi raspunde la acest gen de intrebari.
   Pur si simplu nu pot descrie partea aceasta a vietii.
   Eu sunt Albastrica si povestesc copiilor cu drag, scriu poezie pentru suflet si alerg prin lumi magice si visez.