Povestile au intotdeauna in ele un sâmbure de adevăr si pleacă spre lume ca fapte de viata. Intr-o lume fara povesti ne-am simti pustiiti de ceea ce ramane mai frumos, amintirea.
Pe unii oameni nu-i cunoastem personal dar ne insufletesc imaginatia prin ceea au lasat pe filele unei carti nepieritoare si folositoare ca apa, devenind hrana pentru suflet.
Pe micuta mea nu ati vazut-o niciodata dar v-o puteti inchipui cu ajutorul meu. Ea era si asa insufletita de dorinta de a deschide porti de cunoastere. Visa ca mintea ei va descifra taine, va depasi bariere si va gasi cale spre lumina care insufleteste calea spre ceea ce doar mintea plasmuieste dar uneori exista. Exista mai departe de intelegere, intelegerea deplina a lucrurilor.
Se intreba daca ceva descoperit cândva va fi cu totul diferit peste un timp tocmai pentru ca nu era perceput cum ar fi trebuit.
Micuta era tare nazdravana, calda la suflet si iscoditoare, isteata si in acelasi timp de o timiditate excesiva.
Seamana cumva cu mine ?
Poate semana cu multi copii.
Un copil reusit ! Spuneau rudele, cunostiintele si oamenii pe strada. Micuta tintuia locului pe oricine trecea pe langa ea. Ochii albastri si gropite in obraji !
Avea un har care uneori o punea in incurcatura, vedea mai departe de ceea ce reuseau multi, era un vis al ei, un gand care devenea realitate. Nu-si punea asemenea intrebari, ea stia de multe ori ce va urma si gata. Citi undeva cand a crescut ca femeile au o intuitie speciala si asta a fost tot, nu si-a mai pus intrebari.
Se multumea sa alunge repede din minte gandurile negre, imaginile neplacute si ramanea uneori in visarea cu lumi magice ce se impletesc cu realitatea.
Micuta Albastrica putea sa faca orice vroia, era talentata la multe. Numai ca era din cale afara de modesta. Ii era teama sa arate ce calitati are. Acest defect o va urmari toata viata.
Ne miram cand vedem o minte sclipitoare la un om obisnuit ?
Nu ar trebui sa se intample deloc. Oamenii de o adevarata calitate, umana in primul rand sunt de o modestie cum rar intalnesti.
Oameni saraci material au dat uneori exemple aproape de desavarsire, prin fapta sau spirit.
Imaginati-va ca cineva care are mari lipsuri materiale gaseste bani si cauta pagubasul si ii restitue pe toti. Fara a se gandi ca maine poate muri de foame. Acelui om i se deschid portile cerului.
Fetita noastra gasi multi bani pe strada. Imediat vazu cu ochii mintii lacrimi pe obrajii unui batran. Cauta in multime acel om. Intradevar plangea ! Albastrica ii puse in palma banii si fugi la mama ei.
Nu astepta nimic ! Era in fiinta ei sa stie drumul. Familia ei era ca ea si ea intelese.
Ochii ei neobisnuiti spuneau ca omul nu trebuie sa fie desavarsit dar trebuie sa faca tot ce poate mai bine sa mearga pe calea cea dreapta. E grea, e plina de poveri dar e cea buna.
Fetita mea traieste undeva cu inima curata si o poveste asemanatoare. O cheama ca pe mama ei, bunica sau fecioara cea sfanta. Dintr-o negura a timpului a inceput numele acesta si s-a continuat, insemnand ceva.
V-am povestit de fetita mea si sper ca ati inteles de ce am facut acest lucru. Sa incercati mereu sa cautati in adancul sufletului partea luminoasa, sa incepeti timid sau cum reusiti dar sa lasati raul undeva unde nimeni sa nu-l pomeneasca.
E greu ? Peste masura ! Dar se poate.
cu drag !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu