Raspund la intrebarile voastre !

             E prima oara cand raspund la intrebari si o fac pentru ca vad ca am multi prieteni si vor sa ma cunoasca.
     Nu e nimic deosebit la mine ! Sunt doar timida si de aceea nu am vrut sa iau legatura cu voi ce imi trimiteti mesaje pe oricare din retelele de socializare.  Am renuntat la cateva pentru ca nu am timp.
  Pagina mea de facebook este destinata copiilor speciali, in special cei cu sindrom Down cum e Kiki.
  Am copii minunati !
  Vio e inteligent si aveti dreptate ca e si frumos.
  Kiki are 8 ani si asa s-a nascut ea, diferita, cu multe probleme de sanatate.
  O ingrijesc singura.
  In tara mea nu sunt la fel scolile, nu e o diferenta mare.
   Am serviciu si acesta este de a o insoti si sta cu fata mea tot timpul. Pentru ca nu se descurca singura deloc. Tot eu sunt cea care o ridica  Are 27 kg.
  Nu vorbesc bine rusa. Am uitat mult. Am probleme si la engleza.
    Nu am ascuns niciodata varsta mea. Scrie pe facebook, nu am motive sa o ascund.
  Nu raspund la mesaje ! Motive : lipsa timpului
                                                      ce am vrut sa se stie e trecut pe pagina de facebook
 Am 1.76 si 90kg
 Nu intru pe paginile nimanui, nu am motive. Nu pun intrebari, nu sunt curioasa, nu ma intereseaza. Voi de ce vreti sa stiti ce fac eu ?
   Scriu de mult timp, eram la liceu. 30 de ani nu am scris nimic pentru ca nu mi-am regasit 'aripile' . Se intampla oricui.
 Vorbesc cu oricine are mesaje pertinente. Numai lipsa timpul m-a oprit.
 Scriu din suflet ! Pana acum nu m-a interesat altceva, blogurile mele sunt punti intre oameni care se regasesc in ceea ce scriu.
Albastrica mi-a spus cineva in gluma cand eram mica.
Scriu povesti pentru copiii mei. Vio a crescut dar lui Kiki ii plac.
                                           
                                                                     

                 
                         cu drag !

Povestea unei fetite cu ochi de albăstrea

      Povestile au intotdeauna in ele un sâmbure de adevăr si pleacă spre lume ca fapte de viata. Intr-o lume fara povesti ne-am simti pustiiti de ceea ce ramane mai frumos, amintirea.
    Pe unii oameni nu-i cunoastem personal dar ne insufletesc imaginatia prin ceea au lasat pe filele unei carti nepieritoare si folositoare ca apa, devenind hrana pentru suflet.
     Pe micuta mea nu ati vazut-o niciodata dar v-o puteti inchipui cu ajutorul meu. Ea era si asa insufletita de dorinta de a deschide porti de cunoastere. Visa ca mintea ei va descifra taine, va depasi bariere si va gasi cale spre lumina care insufleteste calea spre ceea ce doar mintea plasmuieste dar uneori exista. Exista mai departe de intelegere, intelegerea deplina a lucrurilor.
   Se intreba daca ceva descoperit cândva va fi cu totul diferit peste un timp tocmai pentru ca nu era perceput cum ar fi trebuit.
   Micuta era tare nazdravana, calda la suflet si iscoditoare, isteata si in acelasi timp de o timiditate excesiva.
   Seamana cumva cu mine ?
   Poate semana cu multi copii.
   Un copil reusit ! Spuneau rudele, cunostiintele si oamenii pe strada. Micuta tintuia locului pe oricine trecea pe langa ea. Ochii albastri si gropite in obraji !
    Avea un har care uneori o punea in incurcatura, vedea mai departe de ceea ce reuseau multi, era un vis al ei, un gand care devenea realitate. Nu-si punea asemenea intrebari, ea stia de multe ori ce va urma si gata. Citi undeva cand a crescut ca femeile au o intuitie speciala si asta a fost tot, nu si-a mai pus intrebari.
    Se multumea sa alunge repede din minte gandurile negre, imaginile neplacute si ramanea uneori in visarea cu lumi magice ce se impletesc cu realitatea.
  Micuta Albastrica putea sa faca orice vroia, era talentata la multe. Numai ca era din cale afara de modesta. Ii era teama sa arate ce calitati are. Acest defect o va urmari toata viata.
   Ne miram cand vedem o minte sclipitoare la un om obisnuit ?
   Nu ar trebui sa se intample deloc. Oamenii de o adevarata calitate, umana in primul rand sunt de o modestie cum rar intalnesti.
   Oameni saraci material au dat uneori exemple aproape de desavarsire, prin fapta sau spirit.
   Imaginati-va ca cineva care are mari lipsuri materiale gaseste bani si cauta pagubasul si ii restitue pe toti. Fara a se gandi ca maine poate muri de foame. Acelui om i se deschid portile cerului.
  Fetita noastra gasi multi bani pe strada. Imediat vazu cu ochii mintii lacrimi pe obrajii unui batran. Cauta in multime acel om. Intradevar plangea ! Albastrica ii puse in palma banii si fugi la mama ei.
   Nu astepta nimic ! Era in fiinta ei sa stie drumul. Familia ei era ca ea si ea intelese.
   Ochii ei neobisnuiti spuneau ca omul nu trebuie sa fie desavarsit dar trebuie sa faca tot ce poate mai bine sa mearga pe calea cea dreapta. E grea, e plina de poveri dar e cea buna.
   Fetita mea traieste undeva cu inima curata si o poveste asemanatoare. O cheama ca pe mama ei, bunica sau fecioara cea sfanta. Dintr-o negura a timpului a inceput numele acesta si s-a continuat, insemnand ceva.
   V-am povestit de  fetita mea si sper ca ati inteles de ce am facut acest lucru. Sa incercati mereu sa cautati in adancul sufletului partea luminoasa, sa incepeti timid sau cum reusiti dar sa lasati raul undeva unde nimeni sa nu-l pomeneasca.
   E greu ? Peste masura ! Dar se poate.
                                 cu drag !
         

Povestiri cu final fericit

      De mult timp scriu la cartea mea cu povestiri despre oameni care aflati in situatii limita, aproape fara sanse le-au depasit, si-au reevaluat fortele si totul s-a terminat cu bine.
   Am pus in ea si putin din viata mea. Pentru ca eram si sunt o luptatoare.
   Pe urma am realizat ca nu  voi mai scrie despre mine, voi incerca sa traiesc viata asa cum imi este data si voi spera ca voi trai fericita.
   Se intampla sa ai presentimente sau sa iti doresti din tot sufletul, mai bine spus Dumnezeu iti asculta rugaciunile si viata reintra in normal, e pe un curs ascendent, se termina cu suferinta, cu durerea apasatoare care te mistuie.
    Faptele bune pe care le faci, felul in care traiesti si e suficient imi spuneam eu si credeam ca sunt binecuvantata. Copiii mei imi faceau zilele pline incat nu ma intrebam deloc ce imi mai trebuie.
     Pe undeva exista un gol dar nu aveam timp de astfel de ganduri.
     Scriam si de multe ori refaceam, cartea capata pe undeva contur cu o particica din viata mea. Si am inteles ca trebuie sa nu mai scriu atat. Durea ! Era partea rupta din sufletul meu care ma judeca, partea care era severa si critica si imi spunea ca facusem greseli prea mari.
   Cum sa dai tu bani fara a te asigura cu acte ca ti se vor inapoia ?
   Cum sa crezi oamenii fara a te indoi de ce spun ?
    Nu ai simtit ca trebuia sa aperi ce era al tau ?
    De ce ai iertat prea mult ? Intotdeauna m-am intrebat de cate ori poti sa ierti pe cineva, limita aceea peste care nu se poate trece, bariera bunului simt fusese depasita.
    De ce nu te razbuni ? Partea cu razbunarea nu poate fi pusa in discutie, este usor pentru mine pentru ca sunt foarte inventiva dar pun bariera in calea acestui gand pentru ca intotdeauna stiu ca omul care mie mi-a facut rau e sortit unui esec care nu-l poate evita. Pentru ca niciodata unui bine facut nu-i poti raspunde cu tot raul din lume. Am vazut de multe ori si m-am convins ca sunt binecuvantata.
    Am exclus din cartea mea, partea cu povestirea despre mine. Si-mi zic mereu ca tot raul e spre bine, privesc cu speranta la ziua de maine. Ma uit la copiii mei frumosi si deosebiti, ma gandesc ca misiunea de a fi mama unei fetite speciale cum e Kiki e o menire sfanta.
    Imi zic inca o data ca am invatat din viata mai mult ca din cartile mele dragi desi stiu ca nu voi renunta niciodata la ele.
          Cu prietenie va doresc numai bine, sanatate.

Noi fetele !

     Vreau sa va vorbesc ca si cum am fi fata in fata despre relatiile toxice. Nu sunt fericita ca o fac dar poate voi fi inteleasa si in sfarsit imi voi lua o piatra de pe inima.
   Am gresit mult in viata, enorm chiar, pentru ca din bunatate nu am stiut sa spun nu. Ajunsesem ca izvorul de leac pentru multa lume, ajuta-ma cu problema aceea, cealalta, cu bani, cu multe. Daca refuzam atunci ar fi fost bine, viata nu mi-ar fi dat unele lectii. Nu e rau ca am fost buna ci ca nu am vazut cine avea nevoie de ajutor.
   Nu ma pot ierta ca am fost oarba !
   Am cazut in greseala sa ajut un barbat care s-a folosit de firea mea, ajungand sa ma invinovateasca tot pe mine pentru ca nu era in stare de nimic. Oare de munca obisnuita, de serviciu nu auzise ?
   Intrasem intr-o relatie toxica care imi dauna si imi ruina viata. Trebuia sa fac fata multor provocari si sa rezolv problemele materiale, sa muncesc mult si sa aduc bani in casa.
   Singurele bucurii erau copiii mei, ei imi dadeau puteri nebanuite. Imi reveneam de dragul lor, uitam de probleme, de viata dura, de durerea din suflet, de sentimentul care ma apasa. Stiam ca trebuie sa termin cu aceasta relatie toxica dar rutina zilnica, neincrederea in fortele propii ma opreau.
   Acum cand m-am rupt de toate vad ca sunt capabila, mi-am regasit forte nebanuite, mi-am reamintit cat de isteata eram odata. Mi-am reevaluat fortele si sunt gata sa spun ca pot fi eu insami. Eu am reusit in viata prin forte propii, am fost si voi fi un om cu coloana vertebrala. Acum pot fi de doua ori mai mult pentru ca am copiii si ma motiveaza enorm.
    Viata mea reintra in normal putin cate putin.
  Dragele mele nu trebuie sa tineti cu dintii de ceva ce nu merge. Lasati totul in urma ! Fiti curajoase si aduceti-va aminte ca v-o datorati voua si copiilor vostri linistea si pacea. Apoi toate reintra pe fagasul normal, cu sperante si regasire, cu incredere in fortele propii.
   De ce sa nu regrete ca v-au pierdut ?
  Vreti sa spuna cand va vad " Bine ca am scapat de asta !"
  Cum e mai bine ? Va intreb eu care am facut greseala vietii mele. Mi-a fost mila de cine nu merita si am confundat sentimentul acesta cu iubirea.
   Ce am primit in schimb ? Ura ! M-a urat ca eu am fost milostiva.
  Tineti minte mereu : " Cea mai buna razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste ca tu esti bun iar el e rau ". De aceea nu am facut nimic impotriva acelui barbat care mi-a ruinat viata. Ma gandeam cati ani din viata am pierdut, apoi uitandu-ma la copiii mei minunati am vazut ce bogata si fericita sunt.
   Chiar daca nu am facut partaj de bunuri, eu sunt bogata sufleteste, fericita si curajoasa sa trec prin viata cu speranta, cu demnitate.
   Dragele mele priviti ! Pretuiti orice vine in viata voastra, veti deveni mai puternice.
   Am fost trista ani de zile, nu zambeam, nu credeam ca arat bine, imi rasunau in urechi doar vorbele omului de langa mine.
  Egoismul feroce ii face pe unii incapabili de sentimente, nimic nu-i multumeste, nu le deschide ochii sau se prefac prea bine.
     Sunt foarte fericita, mi-am recapatat viata. Nici nu pot povesti cat mi-a fost de greu. De aceea am facut un decupaj cu partea aceea intunecata, cand nu ma recunosteam, nu ma regaseam, am uitat si privesc la ce am de facut de aici inainte. Nu urasc, nu ma razbun. Ar fi sub demnitatea mea de om.
   Viata pune la locul lui pe fiecare, nu am de ce sa ma mai necajesc, nu privesc in urma.
   Redescopar frumusetea vietii in fiecare zi. Ce sa spun ?! sunt o femeie fericita.
   Cu mare drag ca de la suflet la suflet am scris toate acestea cu speranta ca veti regasi fericirea.
  Nu priviti inapoi cu manie ! acesta e secretul.
                                       

Setea de cunoastere

          O poveste de viata, o viata cladita caramida cu caramida din studiu, carte dupa carte consolidau si aprofundau. Dar spre sfarsit omului i se parea ca nu stie prea multe.
     Vi se pare cunoscut ? Asa este de cand lumea, cu cat patrundem mai multe taine, setea de cunoastere devine mai mare, mai mult ni se pare ca nu cunoastem multe in comparatie cu ce am putea.
    Sunt si exemple in extremis in care nu se doreste antrenarea in astfel de activitati.
    Motivatia e una ca studiul nu aduce fericire, uneori cei dedicati lui sunt chiar tristi si nemultumiti. Pentru ca au deschis aceasta cutie a Pandorei le e greu, setea de cunoastere mistuie.
    Nu sunt in masura sa dau sfaturi. Fiecare se cunoaste si stie cum e mai bine.
    Imi amintesc de mine cum inca de mica intai de toate pentru ca asta imi era firea, vroiam sa stiu tot. In casa nu stiu daca exista lucru pe care sa nu-l stiu, eram un copil prea iscoditor si neastamparul asta nu-mi dadea pace. Nu vroiam sa ma joc ca ceilalti copii, orice poveste o modificam eu cum imi trecea prin cap, o faceam mai palpitanta, credeam eu atunci.
    Cand am crescut am cazut intr-o patima a studiului fara indrumare, daunator uneori unei minti ca a mea. Mi se parea ca am aripi si pot gasi universuri de cunoastere.
    Am cazut uneori si am fost trezita la realitate de cate o nota luata la scoala, pentru ca eram extrem de timida si uneori ma blocam pur si simplu, nereusind sa scot un cuvant. Nu stiusem sa pun temelia cum trebuie, studiul nu era asezat pe ceva care sa nu se zdruncine. Mi se parea mereu ca nu stiu, nu cunosteam aia, cealalta. Trebuia sa aleg ceva unde sa fiu buna ! Eu faceam greseala dupa greseala, studiam de toate.
    Studiul unei limbi de exemplu, din toate cate ceva sau una bine, cu aprofundarea cunostiintelor de gramatica !?
     Amuzant lucru sa vrei sa scrii un mesaj si sa apara cuvinte in mai multe limbi. Bine si asa ! Auzeam vocea mea interioara motivand amestecul, il numeam cultura generala.
     Care uneori i-a daunat Albastricii facand-o sa para ca nu stie nimic, cand s-a poticnit inexplicabil in fata unora care aveau ocupatii mai lumesti. Nu putea sa le faca fata in nici un fel celor cu scoala vietii.
     Domnisoara Albastrica a inteles ca firea ei era o arma cu doua taisuri si putea esua in viata pentru vina ca avea acea sete de cunoastere pe care nu si-o putea astampara, ce-o facea sa nu vada viata cum e in realitate. Primea o lectie si stia ca nu exista ceva ce se obtine usor, nu le poti avea pe toate si uneori e nevoie sa alegi.
   Nici naratiunea nu merge lin, fiorul se simte, doare dar las totul asa ca sa ilustrez ca zborul de la una la alta este daunator propiei persoane si patima in gandire mistuie. Setea de cunoastere e ca a insetatului in desert, nu ajunge niciodata sa incepi si nu poti abandona cand vrei, pana nu ajungi la oaza cu izvor unde iti potolesti setea.
   Daca nu esti dispus sa sacrifici multe e mai bine sa nu-ti doresti cunoasterea si studiul, sa nu treci barierele impuse de 'cultura generala'. Niciodata nu am stiut ce mi-ar fi bine sa stiu, am facut un amalgam de nu stiam cum sa le asez, esuam si in punerea temeliei, in consilidare structurii, ca mai mult credeam ca nu reusisem.
    Asa cum imi era in minte studiul, setea de cunoastere, porneau bine si nu se terminau undeva, starneau intrebari fara numar si o luam de la capat. Mi se parea ca nu stiu nimic.