Corect, cinstit si onest

   
   Viata mea a fost cu bune, cu rele ca a oricarui om, multe le-am trecut undeva in uitare si vreau sa ramana acolo.
    Un singur cuvant m-ar caracteriza cel mai bine, BUN, asa am fost educata sa am credinta si sa am suflet.
    Vad ca in ultimul timp e considerata mai mult prostie faptul ca un om e bun. Eu niciodata nu as face asta ! Daca nu poti rasplati binele facut macar pomeneste in rugaciuni pe omul care te-a ajutat.
     Pentru ca exista masura faptelor noastre pe pamant si totul se plateste mai devreme sau mai tarziu.
  Pe undeva cred ca in natura exista ordinea fireasca a lucrurilor si noi suntem doar fire de nisip in lume si traim doar in amintiri, in ceea ce lasam dupa noi, urmele noastre apasate sau firave lasate in urma atunci cand plecam.
  Vroaim sa spun ca uitarea isi spune cuvantul cand omul traieste ca un nimic si nici nu se straduieste sa isi faca ordine in viata.
   Nici nu merita sa pomenesc asemenea oameni, eu voi spune mai bine de omul simplu care traieste demn, de cel ce are suflet si ajuta pe cineva in nevoie sau face o fapta buna fara a isi spune numele si nu asteapta multumiri.
   De aceea as vrea sa nu mai primesc mesaje pe toate retelele de socializare de tipul "bani pentru tine, esti mostenitoarea nu mai stiu cui, propuneri de colaborare false sau mai stiu eu ce.
   Nu-mi nesocotiti inteligenta si nu credeti ca nu stiu ce ascund asemenea mesaje.
  Ca sa fie clar eu nu astept ajutor de la nimeni !
  Cine a vrut sa imi ajute fetita bolnava a facut-o fara a trimite atatea mesaje, am adresa pe pag. facebook, am cativa prieteni cu suflet carora le multumesc pentru ca desi le e si lor greu si-au dat din munca lor pentru ca si copiii mei sa aiba sarbatori fericite.
   Gesturile si donatiile se fac si gata, nu se scriu atatea mesaje si mai ales nu se pun tot felul de sume astronomice pentru mine daca trimit nu stiu ce sume de bani.
   In primul rand nu cred in astfel de aiureli si prostii, banii nu pica din cer, banii sunt rezultatul muncii in cazul meu si asa voi fi toata viata. Sunt corecta, cinstita si traiesc demn, am caracter !
     Nu am bani si daca as avea primul lucru pe care l-as face mi-as duce fata la doctori care sa gaseasca o solutie pentru ea, sa-i amelioreze macar starea de sanatate daca nu o pot face bine.
   Mi se rupe sufletul cand o vad in situatia care este si eu nu am nici o putere, am incercat tot ce s-a putut si mi-as da viata pentru copii.
     Va rog: NU MAI TRIMITETI PE ADRESA MEA DE G-MAIL, YAHOO SAU PE FACEBOOK TOT FELUL DE MESAJE CU ASEMENEA TEXTE (donatii, colaborari fictive, mosteniri inexistente ), eu sunt o femeie care isi creste cu greu copiii, nu cred in asemenea lucruri, nu am putere financiara si nici proasta sau fraiera nu sunt !


                         

   



 
















 










































Am avut

Ce-am face ?

    Nu am avut nici macar timpul necesar sa-mi pun aceasta intrebare, sa gandesc la solutiile pe care le-as gasi, viata cu iuresul ei m-a luat pe nepregatite si am fost pusa in situatia de a reactiona.
     Nimeni nu se pregateste mental pentru partea dificila a vietii, nimeni nu-si face loc in cotloane de gandire a intrebarilor de genul " Ce voi face daca ? " si bine face pentru ca noi ca fiinte umane avem resurse nebanuite de care nu suntem constienti si pe care nu le folosim.
    Intram intr-o inertie de care nu trebuie sa fim mandrii ! Simt mereu strangeri de inima cand scriu despre viata mea, cand ma gandesc cat timp am irosit sau mai rau cand vad cat sunt de prinsa de problemele pe care le am independent de mine.
   Poate nu ma credeti ca mi s-a si spus ca eu sunt vinovata ca le am, eu fata inimoasa si cu suflet cald mi-am facut viata asta din cauza ca nu am stiut sa spun Nu. Ipocritii care ma judeca uita cu usurinta ca eram colacul de salvare cand veneau zile grele, in primul rand pentru ca aveam mintea care gasea solutii, bun simt si educatie.
    Acum e dificil pentru ca nu stiu daca am timp sa rezolv si pentru mine restantele pe care le am la multe, sa-mi recuperez anii pe care i-am "irosit".
    Am fost luata de vanturi rele, am fost provoacta sa reusesc cand solutiile erau extrem de limitate si sa fac din cuvantul imposibil, ceva care sa semene cu vointa de fier a celui care nu renunta.
    Un lucru am uitat ca urmele din suflet, durerea aceea care strange ca un cleste nu piere, uitarea apare dar inauntru sunt toate si dureroase.
     Omul care sunt e stresat si nu gaseste timp sa-si puna intrebari, toate sunt avalanse si vin neanuntate, pun gandirea la incercare cu incordare dar nu ma doboara atata timp cat nu uit ca sunt stimulata de incercari.
     Cum reusesc ? Am credinta ! Acea credinta ca masura faptelor bune exista mai presus de oameni, de limitarea si egoismul unora, de mersul stramb al lucrurilor.
     Am taria unei stanci care desi stie ca nici ea nu e vesnica, ca se supune ordinii implacabile, va rezista sa o bata vanturile, sa o arda soarele, va sti sa asculte povestea vremurilor si faptele bune si va sti ca i se da sanse pentru vesnicie pentru ca e o parte din lumea frumoasa si poarta in memoria ei ce a fost bine si frumos, ce a murmurat izvorul sau ce a auzit intr-o poveste.
     Nu ma mai intreb ce sa fac, acum scriu, gandesc rapid pentru ca fetita mea speciala nu intelege ce ma framanta pe mine, ma intrerupe mereu.
     Cum ati scrie fara sa va auziti nici macar gandurile, sa va faceti timp pentru tot si toate ?
     Incercati ! Doare tare neputinta dar mai tare dor gandurile negative care sunt trimise parca sa raneasca, cele de genul " Ce fraiera !" sau " Nu are timp sa vada daca e adevarat ce i se spune !"
    Sincer nu am timp dar sa nu credeti ca timpul sau faptele nu pun la locul cuvenit pe oricine.
    Orice actiune facuta cu intentii rele se rasfrange implacabil asupra celui care a facut-o. Exista explicatia extrem de simpla ca acesti copii cum e Kiki a mea sunt ocrotiti de Dumnezeu. Eu sunt mama ei care trebuie sa faca tot ce face o mama si in plus sa fie speciala. Nu am timp sa imi pun intrebari trebuie sa actionez cu calm si responsabilitate.
     Nici nu-mi aduc aminte ca am si eu nevoie de afectiune, ca poate aratam bine, ca incercam sa-mi fac o cariera. Acum am cea mai importanta si mai nobila misiune, acea de mama speciala.
    Nu am avut timp de gandire, ce as face, cum as proceda, am facut si gata !
   De aceea trebuie sa constientizati ca nu exista nici o linie de demarcatie intre cei ca mine si fata mea restul care nici prin cap nu le trece ca vor trece prin asa ceva. Nici imaginara !
    Un fir de ata desparte normalitatea de dizabilitate, doar cateva secunde fac diferenta pentru a vedea partea noastra !
      De aceea oricine ar trebui sa gandeasca ca daca nu e in stare sa faca bine sa se abtina macar sa faca rau ! In viata totul se plateste si nu exista cale de intoarcere ca sa repari ce ai distrus, nu exista retroactiv posibilitatea de a recupera ce s-a pierdut, nu ma refer acum la bunuri materiale.
    Ce-am face intr-o anumita situatie ?
    E bine ca atunci cand sunteti singuri cu propia constiinta sa fiti sinceri !           

Tu prea devreme, eu prea tarziu ! -2-

   "Mesajul inedit pe care l-am primit ma deruteaza si ma face sa fiu prudenta", scrise Maria ca raspuns. Apoi continua in acelasi ton neutru " pentru ca multi trimit mesaje pentru a se distra, numai ca eu am citit printre randuri si de aceea iti raspund dupa ce vei avea timp de gandire ca sa iti dai seama daca intradevar mie mi-e adresat, poate ca vom lasa lucrurile asa cum sunt acum, poate chiar ne cautam unul pe altul. Recunosc ca nu avem cum sa cunoastem pe cineva izolandu-ne in casa. Eu am pasiunea scrisului si timpul meu e impartit intre acest hoby si copii."
    Astept sa ma lamuresti ce cauti de fapt  si ce vrei?!
   Gata ! tot ce avea de facut era sa astepte ca raspunsul sa lamureasca totul. Focul interior ardea mocnit, pana atunci nimic nu facuse ca flacara sa prinda forta si vigoare. Ochii aveau privirea undeva intr-o departare, se vedea ca Maria visa cu ochii deschisi. Oare va putea sa fie si ea fiinta care sa traiasca ceva ca ceea ce scria ea cu multa pasiune sau va ramane doar singura cu gandurile.
    Renunta la scris cu greu, trebuia, multe lucruri trebuiau facute fara amanare, treburile casei si tot ce tine de cuvantul Mama, ea trebuie sa fie mama, e o datorie sfanta pentru ea. Cu multa daruire si drag era mama pentru puii ei !
     O singura fiinta nu ar trebuii sa aiba atatea responsabilitati, gandi cu voce tare ca si cand vantul sau ploaia de afara ar fi fost ecoul tristetii ei, nimeni nu ar trebuii sa fie singur. Totusi nu se mai simtea singura cand copiii faceau harmalaie si asta se intampla aproape tot timpul. Noaptea insa ii era tovarasa si stia cand ea avea cate o lacrima in coltul ochilor, cand ofta ca pierdea sirul inaripat care se lasa o clipa si apoi navalnic zbura, cu gandurile ei cu tot. Se pomenea ca asternuse prea multe si nu aveau legatura unele cu altele.
    Totusi era hrana sufletului ei, scrisul suplinea pasiunea ei de viata, striga in locul ei "exist si sunt aici !" pentru ca lumea ca o jungla era nepasatoare. In zbaterea de zi cu zi a multora ea, Maria nu exista.
    Poate ca nu se cade sa-mi fac cunoscuta prezenta, totusi sunt vie, izolarea aceasta nu era decat efectul a ceea ce in lume se intampla fara voia cuiva ca Maria.
    Multi oameni erau anonimi, oamenii care cu demnitate, faurea daruire si dedicatie educatia unei noi generatii, oameni care cu o modestie desavarsita erau sublimi in frumusetea simplitatii lor. Acestia erau oamenii dragi sufletului ei, despre ei scria dar poate ar fi vrut sa-i cunoasca personal.
    Din pacate toti isi vedeau de viata lor, neiesimd decat prea rar in lume, se vedea ca nu-si gasesc locul si evita.
    La fel ca mine, gandi cu voce tare Maria, la fel ca mine !
   Zilele treceau cu rutina lor dar raspunsul la mesajul Mariei nu mai venea, aproape uitase de el si nici nu mai conta, chiar se gandise ca nu va mai raspunde in nici un caz la astfel de provocari.
    Fusese o provocare, cineva cautase sa vada daca va primii raspuns sau orice de felul asta, oricum nu mai conta.
    Timpul trece si odata cu el aduce uitarea, Maria ar fi privit totul ca pe ceva amuzant, a raspuns unui mesaj venit de aiurea si de la cineva care poate se juca.
    Numai ca se insela amarnic, peste doua luni cand nici nu mai avea importanta daca fusese un joc, ea vazu ca sosise un mesaj. Oare era cel pe care il astepta ?
     Ne pare rau ca va trimitem raspuns la mesajul tatalui nostru acum, nu am stiut ca tata l-a scris si nici nu i-am verificat corespondenta, din respect pentru tata am tinut sa raspundem si sa va anuntam ca el nu mai este in aceasta lume. Tata era "soldat" dedicat carierei lui si acum doua luni a fost ranit foarte grav, din pacate cu tot efortul medicilor el nu a putut fi salvat.
    Ochii Mariei nu aveau putere sa planga, omul inca ii zambea din fotografia trimisa, era barbatul pe care ea il asteptase toata viata, simtise ca el este. Acum murise si ea ramase doar cu fotografia lui, fara a-l cunoaste si fara a sti daca pe ea o alesese special sau trimisese mesajul la intamplare.
   Asta era ! iubirea se tine la distanta de ea iar atunci cand existau sperante ceva ce este nemilos si crud, razboiul luase si singura sansa a ei de a cunoaste pe cineva.
      Cu siguranta ca nici John care ii scrisese mesajul nu avusese curajul la timpul potrivit, ezitase si cand o facuse, ceva implacabil despartise si zadarnicise sperante, ganduri.
     Of Doamne ! Jumatatile care se cauta prin lume !
    El a plecat din lumea asta prea devreme si nedrept iar eu voi ramane ca sa scriu toul cu durere. O durea pentru ca simtea pentru omul acesta necunoscut mai mult decat ce ar fi simtit pentru unul pe care l-ar fi intalnit.
     Era epuizata dar continua sa citeasca mesajul copiilor lui " Am aflat ca scrieti, va rugam sa scrieti despre tata, va vom trimite date si vom vorbii cu dumneavoastra. Tata a fost mult timp pentru noi si tata si mama, acum e timpul ca el sa traiasca vesnic intr-o carte scrisa de dumneavoastra. Tata citea tot ce scriati si va admira foarte mult "
     Maria nu putea, simtea un gol in suflet! Sa iti placa cineva pe care nu-l vezi decat intr-o fotografie si sa crezi ca el va venii intr-o buna zi si viata ta ar fi fost fericita si senina ? "Cum sa ma indragostesc de un om plecat intr-o alta lume, un om care mi-a trimis doar o fotografie ?"
     De dincolo de intelegerea umana exista ceva mai presus de noi !
    Sperantele pe care le faurim, gandurile navalnice si tot ce mintea in clipele de visare plasmuieste, cu asta se alesese Maria ca orice fiinta din lumea asta.
     Jumatatea pe care o vroia ea si care poate nici nu-i era destinata plecase prea devreme din lumea asta, Maria stia ca daca semana cu femeiile din familia ei va ajunge sa traiasca mult, timp ce ii mai dadea ragazul sa astearna pe hartie ce nu facuse pana atunci.
    Stolurile mele de pasari ! cum isi numea gandurile erau calatoare ca si ea prin lumi de visare.
                    Nota : scuze pt. ca aceasta postare apare in varianta scurta  !
                                 
                  

Oglinzile

    Nu ma mai privesc in oglinda, mi-am spus nemultumita de ce vedeam acolo. E o nepotrivire intre cum arat si cum sunt eu in realitate, in oglinda nu mi se vad aripile ce ma poarta in lumi inaccesibile multora.
    Imi apare numai chipul posac al unei femei cu forme care parca se lupta de multe ori sa zambeasca. Eu nu sunt asa, sunt plina de veselie si tot timpul ganduri nastrusnice imi vin in minte, copilaresti si purtatoare de optimism si creativitate.
   Oglinda ma pune in fata cu tristetea si cu chipul obosit si mai ales cu o frumusete care se incapataneaza sa mai fie, amintire a unei fiinte care e dinauntru, neobosita si sprintara si mai ales neostoita in creeare de situatii care ma provoaca sa gandesc. Cum as proceda daca as fi, cum as alerga daca corpul meu ar fi cel care este prins inauntru si nu se mai recunoaste.
    Apoi vad iar tristetea din oglinda si nu o mai privesc. Cata nepotrivire intre mine si ceea ce mi se infatiseaza in fata mea. Stiu ca duce greutati mari, poarta in suflet ce alta fiinta nu ar reusii si e tot frumoasa. Are noroc cu mine, eu sunt neobosita si nu o las sa cedeze, ii mai soptesc ca inca are trasaturi frumoase, are un suflet pur si e o minune de femeie.
Nu are incredere si se indoieste de mine, din interior o fac sa simta ca am dreptate si o alin cand sufera si o doare ceva.
   Ii stiu toate tainele si gandurile si ce a rostit si ce nu, lacrimile si bucuriile doar am aparut impreuna si ea stia in sinea ei ca ii sunt alaturi. E drept ca nu puteam sa intervin prea mult, dar sunt in interiorul ei, oglinda interioara si am altfel de creatie, nu sunt faurita de mana de om. Sunt mereu optimista, surazatoare si cu seninatate in toate, nu ma innegureaza si intristeaza rautatile si asa ii spun si ei, sa se vada cum este, sa aiba incredere. Dar mai ales sa fie ea, ca uneori energii nebanuite si credinta in bine o fac sa reuseasca. Ea nu cere mult de la viata, nici nu vrea, noroc cu mine ca ii dau cate un imbold si o vad atunci cum surade si realizeaza ca inca e frumoasa si ma intelege.
    Eu nu sunt ca oglinda care o arata obosita si trista, o fac sa se insenineze ca dupa furtuna si o ajut sa se inteleaga, sunt oglinda interioara ce ii arat realitatea.

                            
      

Oglinda sufletului

              Exista-n fiecare o oglinda vie,           
             Ce este magica, se stie
             Iti spune multe de-o intrebi
             Nu numai cum arati, ci cine si cum esti
            Nu crede in minciuni sau in povesti
           Oglinda aceasta chiar e vie,
           Cu-n rost perfect,
            Fara defect de fabricatie....
            Trebuie sa sti s-o folosesti.
            E oglinda magica ce face,
            Sa fi tu insuti, de-o privesti.
            Ca-ti spune-n fata ca gresesti,
            Degeaba vrei s-o pacalesti,
            Poti sa ai ganduri, idei si vorbe multe,
            Poti sa vrei sa te-amagesti.
            Oglinda sufletului, ce o ai in tine
            Te vede-asa cum esti, 
             Ca e firesc sa crezi in tine,
             Oglinda aceasta nu te place cu o masca,
             Cu amagiri ce crezi ca nu le vede,
             Tu singur sti ca e-nauntrul tau,
              Poti sa o simti.
             Oglinda magica-i mereu cu tine,
             Fara defecte de fabricatie, vezi bine
             Nu stie sa te minta, poarta-te firesc.
             Ca omul, Om si omenesc !               

Tu prea devreme, eu prea târziu !

   Oamenii se caută prin timp și spatiu și poate nu-și întregesc niciodata jumătatea, rămân doua jumătăți călătoare pe acest pământ, neimplinind nici una din năzuințe și negăsindu-și iubirea vieții lor.
   Ajung să se intălnească când e prea tarziu și uneori de loc, trăind nefericiți și cu o neâmplinire ce le umple de amărăciune viața.
    Trec în neființă cu regrete, sperând că poate, o altă lume, o altă viață, dar cum nu știm cum este, nu putem să trăim cu deșertăciune.
   Poate că multe din poveștile auzite sunt reale, sigur au acel sâmbure de adevăr. Omul începe să plăsmuiască ceva, idealizeaza, că așa e bine, frumos să fie o poveste de dragoste.
    Așa va fi și a mea pe care v-o spun ca să vedeți că noi ca fiinte suntem făcuți cu multă pricepere și înzestrați și e păcat că nu constientizăm ce daruri avem și irosim ca nimeni altcineva.
   Când cauți ființa pe care o vrei, ai in minte pe cineva și nu ai rabdare să descoperi la cel cu care ai putea avea ceva in comun ce este cu adevărat de prețuit.
   Eu trec și simplific povestea și spun că cei doi trecuseră de acesti pași sau au fost norocoși și le-au văzut unul la altul.
     Totuși este o poveste și trebuie să întelegeți că nu stiu dacă e și reală.
   Primise mesajul și credea că e glumă, nu putea înțelege cum cineva poate trimite un mesaj așa ca să ajungă la cineva oarecare. Un mesaj plutise ca pe oceanul furtunos și cerea ajutorul unei ființe, acum un bărbat minunat, frumos spunea că nu vrea sa mai fie singur. Poate că își  provocase soarta și vroia să vadă cum ii este norocul.
    Scria " Draga mea e greu sa-ti inchipui că e ceva real în ce scrie aici dar eu exist undeva și te caut. Poate că nu te voi gasii niciodată și sperantele mele se vor irosii. Am incredere în soarta mea și știu că tu ești cea din visul meu. Stiu ca ai suflet frumos și parcă te vad în fața ochilor. E o mare tărie de caracter să poți sa vezi mai departe de aparențe dar eu știu că tu esti deșteaptă și mă ințelegi. Mi-ai aparut in vis și ți-am vazut ochii a căror privire nu o pot uita. Mă urmărește de atunci dar nu-mi aduc aminte daca i-am văzut sau este fantezia minții mele. Călătorim căutându-ne și nu stim nimic unul de altul. Vreau să-mi raspunzi numai dacă ești cea care te potrivesti visului meu, ești ca mine curajoasă și neâmblânzită, corectă și bună la suflet, pui suflet în tot ce faci."
   Maria nu știa ce să creadă ! Probabil e unul din mesajele care e multiplicat în mii de exemplare și trimis doar, doar. Totuși acelea nu au astfel de formulare și nu se referă la suflet. Poate că era un om care se simțea cumplit de singur și așa ca ea nu avea cum sa cunoască pe cineva.
  Nu poți avea ce să aștepți de la lumea asta virtuală unde toți vor să pară frumoși si cei mai cei, iși zise Maria. Totusi ceva o atrăgea la mesajul inedit pe care îl recitea ca să-si dea seama daca e ceva în neregulă.
    Ea nu ar fi avut curajul să-l scrie, daca ar fi scris așa ceva nu l-ar fi trimis. Se gândii că așa a trecut ea pe langă multe, a stat de prea multe ori in banca ei, a renuntat de frica interpretarilor si a ideilor preconcepute ale altora.
     Ezita și se lupta cu imboldul de a îi raspunde imediat, știa că riscul nu e mare cată vreme răman la dialogul prin mesaje sau telefonic. Că unii îsi folosesc inteligența și calitațile pentru a face rău și nu pentru fapte bune.
     Va vedea ea pe parcurs dacă a facut rău și se va oprii la timp dacă situația o va cere. Va trata totul ca pe ceva cum era de fapt, un mesaj ajuns la ea poate din intamplare sau cine știe.
    După cateva ezitări răspunse mesajului într-un mod care cerea lamuriri și era foarte indicat în situația de  față pentru ca vroia sa afle mai multe.
                                              va urma         
                                             
                          

Fată bună, frumoasă și cuminte

           Unor fete le este destinat sa fie toata viata frumoase, bune și cuminti !
       Nu le invidiati ! Vă povestesc imediat ce s-a intamplat și ce ghinion este câteodată să ti se pună această etichetă.
      Fiind prima născută ai un privilegiu până apar fratii mai mici. Toata lumea se oprea sa o vadă pe fetita cu ochisori albastrii, cu hăinute albe. Era un copil frumos !
      Mai târziu copilita isteată a auzit de la ai ei ca de aceea o tundeau pana la piele ca sa aibă părul bogat, de aceea tunsoarea ei semana cu a unui băiat ca sa i se indesească părul. Nu conta ca ea vroia altfel. Se simtea ca și cum cineva vroia sa o urâtească, să nu se mai uite nimeni la ea.
    Copilita știa sa-si pună orice lucrușor in valoare, era frumoasă oricum, de mică stia asta. Numai ca nimănui dintre ai ei nu-i păsa.
      Trebuia sa fie cea mai cuminte, să aiba grijă de frătiori, să-i ajute, să le dea sa mănance, să-i ajute la lectii.
      Fata noastră trebuia sa fie bună cu ceilalti doi frati, sa fie cuminte si de ajutor. Toate calitatile trebuia sa le aibă ca sa fie un exemplu pozitiv pentru cei mai mici. Pedepsele i se aplicau ei, ea pierdea timp pretios ajutandu-i chiar impotriva vointei lor, răspundea pentru greșelile lor. 
      Era asa cum e orice fată bună, frumoasă si cuminte.
      Când a incercat sa explice ca nu era tocmai usor sa fie deja ca un om mare nimeni dintre ai ei nu s-a gândit ca ea trebuia să lase pe ceilalti sa se descurce singuri. Pentru ca ii invatau rău ca sora lor mare trebuie să aibă grijă de ei, pe masura ce cresteau trebuiau să isi facă singuri temele, să nu o mai pună să-i ajute si toate astea pentru ca ea se apropia de examenele importante ale vietii.
      Deja incepuse să stie ca ea singură trebuie sa se descurce, să invete, să nu ceară sa fie inteleasă de ceilalti si cel mai bine ii era cand citea. Lumea aceasta a cărtilor nu o dezamagea.
      Ca orice copil si tânar, fata noastră a trecut prin esecuri, reusite și cel mai mult a durut-o cand toată lumea avea numai pretentii de la ea.
       Ea nu putea sa refuze pe nimeni, ea trebuia sa muncească cât zece și sa nu se plangă.
       Fata bună, frumoasă și cuminte intra in casnicie cu eticheta pusă de ai ei. Totul era pe umerii ei, nu conta ca o epuizau copil, serviciu, munca, scoala. Ai ei considerau o mare favoare facută fetei lor că ajutau cu nepoata lor.
       Nu la fel de nefiresc li s-a parut cu restul nepotilor.
       Fata noastră era ghinionistă, nu mergea nici viata in doi, cand il privea pe cel de langă ea vedea cum devin din ce in ce doi straini. Nu aveau nimic in comun ! Ii râdea in nas de studiul ei, de ceea ce isi dorea ea. Numai un lucru aprecia omul acesta, cum gatea fata noastră.
       Ani de singuratate, de incercari și de reusite.....au trecut.
    Fata noastră riscă cand a facut a doua incercare de a nu mai fi singură.
   Nu avea noroc sa intâlnească pe cine trebuia, bărbatul adevarat si puternic pe care il cauta ea nu era pe aproape, poate ca nu ii era dat sa-l intălnească. Jumătătile care trebuiau sa alcătuiasca intregul colindau prin lume și nu stiau una de alta.
      Fata bună, frumoasă și cuminte s-a ales cu regrete si cu alte probleme la care trebuia sa facă fată de una singură fară a se plange. Trebuia sa poată, trebuia să nu murmure.
    Uneori auzea sau i se transmiteau vorbe umilitoare de la cei pe care ea ii indrumase și le fusese ca o mama desi erau frătiorii ei, uitaseră pe semne câte făcuse sora lor mai mare pentru ei.
    Binele făcut se uita usor ! Acum auzea ca i se spunea proastă, farieră....cate si mai cate.
   Fraieră am fost ! gandea și o durea sufletul ca cei de un sânge cu ea o făceau să sufere, alunga gânduri negre cautând sansa ei de a o lua de la capat. Totusi nu mai vroia o lume falsă si care iși pune măsti. Vroia să aibă sănătate, putere de muncă, harul scrisului și să poată recupera cat de cat viata care aproape i se furase de catre cei care nu o pretuiseră.
     Nu vreau sa mai fiu fată bună ! gandi ea cu tristete, nu la modul ăsta.
    Intr-o străfulgerare de secundă iși văzu visul, toate vor trece ca norii si realiză că toate s-au intamplat cu un scop.
          A fost testul ce-l primim de la viata si numai cei valorosi si cu credinta il trec !
       
        

Adevăr sau provocare !

      Cum să nu râdă de cel cei nesocotea inteligența ? Se uită incă odată la mesaj și zâmbii fară a ințelege rostului acelei copilarii. In mintea ei, Maria vedea tot scenariul acelei provocari.
      E greu să nu te uiți amuzată la jocul cuvintelor și să nu iți spui in sinea ta că dacă e de glumă, cu gluma vei răspunde. Numai ca ea nu avea timp de glume, de jocuri copilaresti și infiripări de mestesugite provocări.
     Scrise in versuri răspunsul ei, apoi il traduse in limba engleză, suna cam asa " cand mă minți / mă prefac că te cred ".
     Ce mai copilarie ! ar fi fost o poveste de dragoste in toata regula dacă totul s-ar fi vrut, lumea asta virtuală nu o impresiona pe Maria, totul era inselator ca nisipurile miscătoare. Zâmbii iar aducându-si aminte de poezia ei " Nisipuri miscătoare ".
    " Oi fi eu bună la scris dar nu pot convinge pe nimeni că am nevoie ca de apă, de cineva cu care să colaborez și să mi se publice ce scriu. Scriu pentru sufletul meu si pentru al celor ca mine care vibrează când citesc o carte și văd in fata lor tabloul viu al faptelor."
      Se uită din nou la poza celui ce o lansa in asemenea gânduri și iși spuse in sinea ei "este doar visul meu ce nu se va materializa niciodată" si ca in fiecare situație cand stii că ceva nu se poate infaptui, Maria nu spera ca cel din fotografie va prinde viată.
      Simtea că e fotografia unui om trecut in lumea umbrelor dar care vroia sa aducă aminte cuiva ca nu-și incheiase socotelile cu lumea aceasta, ceva ce mintea omenească nu poate patrunde de teamă.
      Cineva ii punea inteligența și răbdarea la incercare.  La naiba cu toti bărbații frumosi ! zise și sterse mesajul, poza. O fi o provoacare ca să nu uit ca incă sunt vie.....
      Un fior străbatu șira spinării și o lacrimă ca o părere se ivi in coltul ochilor. Maria era acolo dar știa că nu era decat o provocare care să o trezească la realitate și să spună cu toată puterea fiintei ei "Trăiesc !".
     Intrase intr-o rutina zilnică care ii făcea ziua atât de plină incat cuvântul se pierdea in forfota și nenumaratele munci, de săraca iși zice sa iși aducă aminte sa scrie măcar o oră.
 Se pierde ideea, inspirația si trecea mult pană prindea șirul care o ducea la ceva concret de scris.
    Acum fotografia aceea venită parca din altă lume o readusese la viața pe care o regreta si apoi cu o strafulgerare a mintii isi zise ca nu-i nimic, ea are de indeplinit ceva sacru, misiunea o innobila. Privii la fetita specială și ințelese, cand va venii timpul ideile si gândurile ei se vor asterne acolo, pagini de viață.
     Totusi recunoscu ca poza barbatului frumos și mesajul de dragoste care venise ca de nicăieri o făcuseră să isi pună intrebări despre ea, ea femeia care mai păstra inca trăsături de altadată, căutând in jocul acela "adevăr sau provocare " o explicație.
    Apoi când șterse tot ce scrisese in acea zi, se văzu cum era si nu mai regreta nimic. Stia ce are de făcut !