"Mesajul inedit pe care l-am primit ma deruteaza si ma face sa fiu prudenta", scrise Maria ca raspuns. Apoi continua in acelasi ton neutru " pentru ca multi trimit mesaje pentru a se distra, numai ca eu am citit printre randuri si de aceea iti raspund dupa ce vei avea timp de gandire ca sa iti dai seama daca intradevar mie mi-e adresat, poate ca vom lasa lucrurile asa cum sunt acum, poate chiar ne cautam unul pe altul. Recunosc ca nu avem cum sa cunoastem pe cineva izolandu-ne in casa. Eu am pasiunea scrisului si timpul meu e impartit intre acest hoby si copii."
Astept sa ma lamuresti ce cauti de fapt si ce vrei?!
Gata ! tot ce avea de facut era sa astepte ca raspunsul sa lamureasca totul. Focul interior ardea mocnit, pana atunci nimic nu facuse ca flacara sa prinda forta si vigoare. Ochii aveau privirea undeva intr-o departare, se vedea ca Maria visa cu ochii deschisi. Oare va putea sa fie si ea fiinta care sa traiasca ceva ca ceea ce scria ea cu multa pasiune sau va ramane doar singura cu gandurile.
Renunta la scris cu greu, trebuia, multe lucruri trebuiau facute fara amanare, treburile casei si tot ce tine de cuvantul Mama, ea trebuie sa fie mama, e o datorie sfanta pentru ea. Cu multa daruire si drag era mama pentru puii ei !
O singura fiinta nu ar trebuii sa aiba atatea responsabilitati, gandi cu voce tare ca si cand vantul sau ploaia de afara ar fi fost ecoul tristetii ei, nimeni nu ar trebuii sa fie singur. Totusi nu se mai simtea singura cand copiii faceau harmalaie si asta se intampla aproape tot timpul. Noaptea insa ii era tovarasa si stia cand ea avea cate o lacrima in coltul ochilor, cand ofta ca pierdea sirul inaripat care se lasa o clipa si apoi navalnic zbura, cu gandurile ei cu tot. Se pomenea ca asternuse prea multe si nu aveau legatura unele cu altele.
Totusi era hrana sufletului ei, scrisul suplinea pasiunea ei de viata, striga in locul ei "exist si sunt aici !" pentru ca lumea ca o jungla era nepasatoare. In zbaterea de zi cu zi a multora ea, Maria nu exista.
Poate ca nu se cade sa-mi fac cunoscuta prezenta, totusi sunt vie, izolarea aceasta nu era decat efectul a ceea ce in lume se intampla fara voia cuiva ca Maria.
Multi oameni erau anonimi, oamenii care cu demnitate, faurea daruire si dedicatie educatia unei noi generatii, oameni care cu o modestie desavarsita erau sublimi in frumusetea simplitatii lor. Acestia erau oamenii dragi sufletului ei, despre ei scria dar poate ar fi vrut sa-i cunoasca personal.
Din pacate toti isi vedeau de viata lor, neiesimd decat prea rar in lume, se vedea ca nu-si gasesc locul si evita.
La fel ca mine, gandi cu voce tare Maria, la fel ca mine !
Zilele treceau cu rutina lor dar raspunsul la mesajul Mariei nu mai venea, aproape uitase de el si nici nu mai conta, chiar se gandise ca nu va mai raspunde in nici un caz la astfel de provocari.
Fusese o provocare, cineva cautase sa vada daca va primii raspuns sau orice de felul asta, oricum nu mai conta.
Timpul trece si odata cu el aduce uitarea, Maria ar fi privit totul ca pe ceva amuzant, a raspuns unui mesaj venit de aiurea si de la cineva care poate se juca.
Numai ca se insela amarnic, peste doua luni cand nici nu mai avea importanta daca fusese un joc, ea vazu ca sosise un mesaj. Oare era cel pe care il astepta ?
Ne pare rau ca va trimitem raspuns la mesajul tatalui nostru acum, nu am stiut ca tata l-a scris si nici nu i-am verificat corespondenta, din respect pentru tata am tinut sa raspundem si sa va anuntam ca el nu mai este in aceasta lume. Tata era "soldat" dedicat carierei lui si acum doua luni a fost ranit foarte grav, din pacate cu tot efortul medicilor el nu a putut fi salvat.
Ochii Mariei nu aveau putere sa planga, omul inca ii zambea din fotografia trimisa, era barbatul pe care ea il asteptase toata viata, simtise ca el este. Acum murise si ea ramase doar cu fotografia lui, fara a-l cunoaste si fara a sti daca pe ea o alesese special sau trimisese mesajul la intamplare.
Asta era ! iubirea se tine la distanta de ea iar atunci cand existau sperante ceva ce este nemilos si crud, razboiul luase si singura sansa a ei de a cunoaste pe cineva.
Cu siguranta ca nici John care ii scrisese mesajul nu avusese curajul la timpul potrivit, ezitase si cand o facuse, ceva implacabil despartise si zadarnicise sperante, ganduri.
Of Doamne ! Jumatatile care se cauta prin lume !
El a plecat din lumea asta prea devreme si nedrept iar eu voi ramane ca sa scriu toul cu durere. O durea pentru ca simtea pentru omul acesta necunoscut mai mult decat ce ar fi simtit pentru unul pe care l-ar fi intalnit.
Era epuizata dar continua sa citeasca mesajul copiilor lui " Am aflat ca scrieti, va rugam sa scrieti despre tata, va vom trimite date si vom vorbii cu dumneavoastra. Tata a fost mult timp pentru noi si tata si mama, acum e timpul ca el sa traiasca vesnic intr-o carte scrisa de dumneavoastra. Tata citea tot ce scriati si va admira foarte mult "
Maria nu putea, simtea un gol in suflet! Sa iti placa cineva pe care nu-l vezi decat intr-o fotografie si sa crezi ca el va venii intr-o buna zi si viata ta ar fi fost fericita si senina ? "Cum sa ma indragostesc de un om plecat intr-o alta lume, un om care mi-a trimis doar o fotografie ?"
De dincolo de intelegerea umana exista ceva mai presus de noi !
Sperantele pe care le faurim, gandurile navalnice si tot ce mintea in clipele de visare plasmuieste, cu asta se alesese Maria ca orice fiinta din lumea asta.
Jumatatea pe care o vroia ea si care poate nici nu-i era destinata plecase prea devreme din lumea asta, Maria stia ca daca semana cu femeiile din familia ei va ajunge sa traiasca mult, timp ce ii mai dadea ragazul sa astearna pe hartie ce nu facuse pana atunci.
Stolurile mele de pasari ! cum isi numea gandurile erau calatoare ca si ea prin lumi de visare.
Nota : scuze pt. ca aceasta postare apare in varianta scurta !
