Fată bună, frumoasă și cuminte

           Unor fete le este destinat sa fie toata viata frumoase, bune și cuminti !
       Nu le invidiati ! Vă povestesc imediat ce s-a intamplat și ce ghinion este câteodată să ti se pună această etichetă.
      Fiind prima născută ai un privilegiu până apar fratii mai mici. Toata lumea se oprea sa o vadă pe fetita cu ochisori albastrii, cu hăinute albe. Era un copil frumos !
      Mai târziu copilita isteată a auzit de la ai ei ca de aceea o tundeau pana la piele ca sa aibă părul bogat, de aceea tunsoarea ei semana cu a unui băiat ca sa i se indesească părul. Nu conta ca ea vroia altfel. Se simtea ca și cum cineva vroia sa o urâtească, să nu se mai uite nimeni la ea.
    Copilita știa sa-si pună orice lucrușor in valoare, era frumoasă oricum, de mică stia asta. Numai ca nimănui dintre ai ei nu-i păsa.
      Trebuia sa fie cea mai cuminte, să aiba grijă de frătiori, să-i ajute, să le dea sa mănance, să-i ajute la lectii.
      Fata noastră trebuia sa fie bună cu ceilalti doi frati, sa fie cuminte si de ajutor. Toate calitatile trebuia sa le aibă ca sa fie un exemplu pozitiv pentru cei mai mici. Pedepsele i se aplicau ei, ea pierdea timp pretios ajutandu-i chiar impotriva vointei lor, răspundea pentru greșelile lor. 
      Era asa cum e orice fată bună, frumoasă si cuminte.
      Când a incercat sa explice ca nu era tocmai usor sa fie deja ca un om mare nimeni dintre ai ei nu s-a gândit ca ea trebuia să lase pe ceilalti sa se descurce singuri. Pentru ca ii invatau rău ca sora lor mare trebuie să aibă grijă de ei, pe masura ce cresteau trebuiau să isi facă singuri temele, să nu o mai pună să-i ajute si toate astea pentru ca ea se apropia de examenele importante ale vietii.
      Deja incepuse să stie ca ea singură trebuie sa se descurce, să invete, să nu ceară sa fie inteleasă de ceilalti si cel mai bine ii era cand citea. Lumea aceasta a cărtilor nu o dezamagea.
      Ca orice copil si tânar, fata noastră a trecut prin esecuri, reusite și cel mai mult a durut-o cand toată lumea avea numai pretentii de la ea.
       Ea nu putea sa refuze pe nimeni, ea trebuia sa muncească cât zece și sa nu se plangă.
       Fata bună, frumoasă și cuminte intra in casnicie cu eticheta pusă de ai ei. Totul era pe umerii ei, nu conta ca o epuizau copil, serviciu, munca, scoala. Ai ei considerau o mare favoare facută fetei lor că ajutau cu nepoata lor.
       Nu la fel de nefiresc li s-a parut cu restul nepotilor.
       Fata noastră era ghinionistă, nu mergea nici viata in doi, cand il privea pe cel de langă ea vedea cum devin din ce in ce doi straini. Nu aveau nimic in comun ! Ii râdea in nas de studiul ei, de ceea ce isi dorea ea. Numai un lucru aprecia omul acesta, cum gatea fata noastră.
       Ani de singuratate, de incercari și de reusite.....au trecut.
    Fata noastră riscă cand a facut a doua incercare de a nu mai fi singură.
   Nu avea noroc sa intâlnească pe cine trebuia, bărbatul adevarat si puternic pe care il cauta ea nu era pe aproape, poate ca nu ii era dat sa-l intălnească. Jumătătile care trebuiau sa alcătuiasca intregul colindau prin lume și nu stiau una de alta.
      Fata bună, frumoasă și cuminte s-a ales cu regrete si cu alte probleme la care trebuia sa facă fată de una singură fară a se plange. Trebuia sa poată, trebuia să nu murmure.
    Uneori auzea sau i se transmiteau vorbe umilitoare de la cei pe care ea ii indrumase și le fusese ca o mama desi erau frătiorii ei, uitaseră pe semne câte făcuse sora lor mai mare pentru ei.
    Binele făcut se uita usor ! Acum auzea ca i se spunea proastă, farieră....cate si mai cate.
   Fraieră am fost ! gandea și o durea sufletul ca cei de un sânge cu ea o făceau să sufere, alunga gânduri negre cautând sansa ei de a o lua de la capat. Totusi nu mai vroia o lume falsă si care iși pune măsti. Vroia să aibă sănătate, putere de muncă, harul scrisului și să poată recupera cat de cat viata care aproape i se furase de catre cei care nu o pretuiseră.
     Nu vreau sa mai fiu fată bună ! gandi ea cu tristete, nu la modul ăsta.
    Intr-o străfulgerare de secundă iși văzu visul, toate vor trece ca norii si realiză că toate s-au intamplat cu un scop.
          A fost testul ce-l primim de la viata si numai cei valorosi si cu credinta il trec !
       
        

Adevăr sau provocare !

      Cum să nu râdă de cel cei nesocotea inteligența ? Se uită incă odată la mesaj și zâmbii fară a ințelege rostului acelei copilarii. In mintea ei, Maria vedea tot scenariul acelei provocari.
      E greu să nu te uiți amuzată la jocul cuvintelor și să nu iți spui in sinea ta că dacă e de glumă, cu gluma vei răspunde. Numai ca ea nu avea timp de glume, de jocuri copilaresti și infiripări de mestesugite provocări.
     Scrise in versuri răspunsul ei, apoi il traduse in limba engleză, suna cam asa " cand mă minți / mă prefac că te cred ".
     Ce mai copilarie ! ar fi fost o poveste de dragoste in toata regula dacă totul s-ar fi vrut, lumea asta virtuală nu o impresiona pe Maria, totul era inselator ca nisipurile miscătoare. Zâmbii iar aducându-si aminte de poezia ei " Nisipuri miscătoare ".
    " Oi fi eu bună la scris dar nu pot convinge pe nimeni că am nevoie ca de apă, de cineva cu care să colaborez și să mi se publice ce scriu. Scriu pentru sufletul meu si pentru al celor ca mine care vibrează când citesc o carte și văd in fata lor tabloul viu al faptelor."
      Se uită din nou la poza celui ce o lansa in asemenea gânduri și iși spuse in sinea ei "este doar visul meu ce nu se va materializa niciodată" si ca in fiecare situație cand stii că ceva nu se poate infaptui, Maria nu spera ca cel din fotografie va prinde viată.
      Simtea că e fotografia unui om trecut in lumea umbrelor dar care vroia sa aducă aminte cuiva ca nu-și incheiase socotelile cu lumea aceasta, ceva ce mintea omenească nu poate patrunde de teamă.
      Cineva ii punea inteligența și răbdarea la incercare.  La naiba cu toti bărbații frumosi ! zise și sterse mesajul, poza. O fi o provoacare ca să nu uit ca incă sunt vie.....
      Un fior străbatu șira spinării și o lacrimă ca o părere se ivi in coltul ochilor. Maria era acolo dar știa că nu era decat o provocare care să o trezească la realitate și să spună cu toată puterea fiintei ei "Trăiesc !".
     Intrase intr-o rutina zilnică care ii făcea ziua atât de plină incat cuvântul se pierdea in forfota și nenumaratele munci, de săraca iși zice sa iși aducă aminte sa scrie măcar o oră.
 Se pierde ideea, inspirația si trecea mult pană prindea șirul care o ducea la ceva concret de scris.
    Acum fotografia aceea venită parca din altă lume o readusese la viața pe care o regreta si apoi cu o strafulgerare a mintii isi zise ca nu-i nimic, ea are de indeplinit ceva sacru, misiunea o innobila. Privii la fetita specială și ințelese, cand va venii timpul ideile si gândurile ei se vor asterne acolo, pagini de viață.
     Totusi recunoscu ca poza barbatului frumos și mesajul de dragoste care venise ca de nicăieri o făcuseră să isi pună intrebări despre ea, ea femeia care mai păstra inca trăsături de altadată, căutând in jocul acela "adevăr sau provocare " o explicație.
    Apoi când șterse tot ce scrisese in acea zi, se văzu cum era si nu mai regreta nimic. Stia ce are de făcut !

   

Internetul si oamenii fară Dumnezeu !

   Un om ca mine cu un suflet bun, curat si blând poate deveni victimă sigură in spatiul virtual. Pentru că eu am credintă in Dumnezeu si am vrut să ajut mereu pe cineva aflat in nevoie, cu sfatul, cu fapta sau cu orice a fost nevoie, uitând ca răul din inimi pline de ură si incapabile de fapte crestinesti e la pândă.
   Dar sa nu ma credeți naivă si incapabilă să văd mai departe de aparente !
     Cum pot să cred povesti spuse din 'toata inima celui aflat in necaz' daca se vedea cum minte si ce suflet negru ca noaptea are? Un lucru a uitat acela sau aceea ce vroia să faca rău fără motiv, eu am o misiune mai presus de răutate, de faptele lor si nimic si nimeni nu mă poate oprii.
     Eu sunt mama unei fetițe speciale pe care o cresc cu greu, stând langa ea zi si noapte, ajutand-o să mănânce, in orice. Eu sunt ceea ce ea nu poate face, nu poate merge, nu poate să se descurce singură.
     De aceea nu am inteles niciodata ce minți bolnave pot pune la cale planuri sa-i faca rău unei mame ca mine. Eu sunt prin fetita mea ocrotită de Dumnezeu, am o menire, nu mă puteți oprii să mi-o indeplinesc.
     Oriunde in lumea asta se vede cum este viața copiilor cu dizabilitați, cu atat mai mult aici la noi unde este mult mai geu.
    Atunci vă intreb ? De unde răutate si dorința de a mă pune pe mine pe mine intr-o lumină nefavorabilă ?
   Zi si noapte sunt cu copiii mei, nu am viata personală, timp să mă gândesc că sunt femeie cu trasături frumoase, am gânduri si aspirații ca orice om.
     Puneți-va in locul meu !
   Nu pot merge nicaieri, nu am o seară liberă, nu am prieteni, nu am pe cineva, nu pot sa citesc linistită sau sa merg la teatru...........
     Cum e sa faci rău unei mame ca mine ?
     Poate cand vă rugați ar trebui sa puneți o fărâmă de suflet si sa pomeniti pe mama si fetița iubitoare, gingasă care nu stie ce inseamnă răul, minciuna si nu vede lumea asa cum e in realitate. Ea intinde mânutele spre oricine, e delicata si are ochisori albastrii ca cerul.
    Pentru noi Dumnezeu face minuni si ne arată partea frumoasă in care intalnim oameni cu caracter, credintă, dorinta de a face bine.
     Ne pune uneori la incercare dar totul e ca sa devin eu mai puternica si să intelegem ca rautatea gratuită va fi pedepsita pe măsura faptelor, minciuna are picioare scurte si totul se plăteste. Dacă faci rau unor oameni ca mine si fetita mea speciala cu greu te poti numii om.
    Pentru că exista o ordine firească in tot si in toate si pune la locul lui pe oricine.