E greu să nu te uiți amuzată la jocul cuvintelor și să nu iți spui in sinea ta că dacă e de glumă, cu gluma vei răspunde. Numai ca ea nu avea timp de glume, de jocuri copilaresti și infiripări de mestesugite provocări.
Scrise in versuri răspunsul ei, apoi il traduse in limba engleză, suna cam asa " cand mă minți / mă prefac că te cred ".
Ce mai copilarie ! ar fi fost o poveste de dragoste in toata regula dacă totul s-ar fi vrut, lumea asta virtuală nu o impresiona pe Maria, totul era inselator ca nisipurile miscătoare. Zâmbii iar aducându-si aminte de poezia ei " Nisipuri miscătoare ".
" Oi fi eu bună la scris dar nu pot convinge pe nimeni că am nevoie ca de apă, de cineva cu care să colaborez și să mi se publice ce scriu. Scriu pentru sufletul meu si pentru al celor ca mine care vibrează când citesc o carte și văd in fata lor tabloul viu al faptelor."
Se uită din nou la poza celui ce o lansa in asemenea gânduri și iși spuse in sinea ei "este doar visul meu ce nu se va materializa niciodată" si ca in fiecare situație cand stii că ceva nu se poate infaptui, Maria nu spera ca cel din fotografie va prinde viată.
Simtea că e fotografia unui om trecut in lumea umbrelor dar care vroia sa aducă aminte cuiva ca nu-și incheiase socotelile cu lumea aceasta, ceva ce mintea omenească nu poate patrunde de teamă.
Cineva ii punea inteligența și răbdarea la incercare. La naiba cu toti bărbații frumosi ! zise și sterse mesajul, poza. O fi o provoacare ca să nu uit ca incă sunt vie.....
Un fior străbatu șira spinării și o lacrimă ca o părere se ivi in coltul ochilor. Maria era acolo dar știa că nu era decat o provocare care să o trezească la realitate și să spună cu toată puterea fiintei ei "Trăiesc !".
Intrase intr-o rutina zilnică care ii făcea ziua atât de plină incat cuvântul se pierdea in forfota și nenumaratele munci, de săraca iși zice sa iși aducă aminte sa scrie măcar o oră.
Se pierde ideea, inspirația si trecea mult pană prindea șirul care o ducea la ceva concret de scris.
Acum fotografia aceea venită parca din altă lume o readusese la viața pe care o regreta si apoi cu o strafulgerare a mintii isi zise ca nu-i nimic, ea are de indeplinit ceva sacru, misiunea o innobila. Privii la fetita specială și ințelese, cand va venii timpul ideile si gândurile ei se vor asterne acolo, pagini de viață.
Totusi recunoscu ca poza barbatului frumos și mesajul de dragoste care venise ca de nicăieri o făcuseră să isi pună intrebări despre ea, ea femeia care mai păstra inca trăsături de altadată, căutând in jocul acela "adevăr sau provocare " o explicație.
Apoi când șterse tot ce scrisese in acea zi, se văzu cum era si nu mai regreta nimic. Stia ce are de făcut !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu