Oglinzile

    Nu ma mai privesc in oglinda, mi-am spus nemultumita de ce vedeam acolo. E o nepotrivire intre cum arat si cum sunt eu in realitate, in oglinda nu mi se vad aripile ce ma poarta in lumi inaccesibile multora.
    Imi apare numai chipul posac al unei femei cu forme care parca se lupta de multe ori sa zambeasca. Eu nu sunt asa, sunt plina de veselie si tot timpul ganduri nastrusnice imi vin in minte, copilaresti si purtatoare de optimism si creativitate.
   Oglinda ma pune in fata cu tristetea si cu chipul obosit si mai ales cu o frumusete care se incapataneaza sa mai fie, amintire a unei fiinte care e dinauntru, neobosita si sprintara si mai ales neostoita in creeare de situatii care ma provoaca sa gandesc. Cum as proceda daca as fi, cum as alerga daca corpul meu ar fi cel care este prins inauntru si nu se mai recunoaste.
    Apoi vad iar tristetea din oglinda si nu o mai privesc. Cata nepotrivire intre mine si ceea ce mi se infatiseaza in fata mea. Stiu ca duce greutati mari, poarta in suflet ce alta fiinta nu ar reusii si e tot frumoasa. Are noroc cu mine, eu sunt neobosita si nu o las sa cedeze, ii mai soptesc ca inca are trasaturi frumoase, are un suflet pur si e o minune de femeie.
Nu are incredere si se indoieste de mine, din interior o fac sa simta ca am dreptate si o alin cand sufera si o doare ceva.
   Ii stiu toate tainele si gandurile si ce a rostit si ce nu, lacrimile si bucuriile doar am aparut impreuna si ea stia in sinea ei ca ii sunt alaturi. E drept ca nu puteam sa intervin prea mult, dar sunt in interiorul ei, oglinda interioara si am altfel de creatie, nu sunt faurita de mana de om. Sunt mereu optimista, surazatoare si cu seninatate in toate, nu ma innegureaza si intristeaza rautatile si asa ii spun si ei, sa se vada cum este, sa aiba incredere. Dar mai ales sa fie ea, ca uneori energii nebanuite si credinta in bine o fac sa reuseasca. Ea nu cere mult de la viata, nici nu vrea, noroc cu mine ca ii dau cate un imbold si o vad atunci cum surade si realizeaza ca inca e frumoasa si ma intelege.
    Eu nu sunt ca oglinda care o arata obosita si trista, o fac sa se insenineze ca dupa furtuna si o ajut sa se inteleaga, sunt oglinda interioara ce ii arat realitatea.

                            
      

Oglinda sufletului

              Exista-n fiecare o oglinda vie,           
             Ce este magica, se stie
             Iti spune multe de-o intrebi
             Nu numai cum arati, ci cine si cum esti
            Nu crede in minciuni sau in povesti
           Oglinda aceasta chiar e vie,
           Cu-n rost perfect,
            Fara defect de fabricatie....
            Trebuie sa sti s-o folosesti.
            E oglinda magica ce face,
            Sa fi tu insuti, de-o privesti.
            Ca-ti spune-n fata ca gresesti,
            Degeaba vrei s-o pacalesti,
            Poti sa ai ganduri, idei si vorbe multe,
            Poti sa vrei sa te-amagesti.
            Oglinda sufletului, ce o ai in tine
            Te vede-asa cum esti, 
             Ca e firesc sa crezi in tine,
             Oglinda aceasta nu te place cu o masca,
             Cu amagiri ce crezi ca nu le vede,
             Tu singur sti ca e-nauntrul tau,
              Poti sa o simti.
             Oglinda magica-i mereu cu tine,
             Fara defecte de fabricatie, vezi bine
             Nu stie sa te minta, poarta-te firesc.
             Ca omul, Om si omenesc !