Nu trebuie sa caut prea mult, sa inventez, sa ma pun in locul personajelor mele ca sa vad cum ar gandi si eu autorul sa-mi joc rolul alaturi de ele pe o scena imaginara.
Mie imi apar subiecte si personaje pe neasteptate, nu am timpul material sa le pun intr-o poveste, povestire, nu pot sa le fac sa capete acea tusa cu care mereu atenuez partea rea, cu care imblanzesc si atenuez partea intunecata. Partea pe care as exclude-o cu bucurie daca s-ar putea, lasand totul ca intr-o feerie de basm.
Viata trebuie descrisa uneori cu duritate, cu nervii intinsi la maxim, cu durerea aceea ce nu o poti alunga.
Pentru ca o mai mare scena ca lumea in care traim nu exista.
Un lucru nu am putut sa descriu, in nici un fel, moartea copiilor nevinovati.
Omenirea poarta poveri de acest fel.
Nu am reusit sa trec de barierele astea, m-a durut enorm sa descriu violenta, comportamentul imoral, rautatea de orice fel.
Uneori am oprit cu brutalitate iuresul gandurilor, am alungat stolul calator de cuvinte din minte, durandu-ma sufletul ca nu puteam sa atenuez si sa redau cu blandete ceva care fusese dur si nemeritat. Am zis ca realismul in acest caz ar dauna, am oprit numai pentru mine durerea.
E loc pentru toti, nu inteleg distrugerea si razboiul, nu le-am inteles niciodata. Cand omul se vrea rational de ce se comporta mai rau ca animalele ?
Cand viata apare din iubire de ce o opresc brusc cu atata ura si inversunare ?
Cum v-am spus subiectele curg cu ape involburate. Eu le pun zagaz de frica, de durere si cu neputinta.
Poate ca nu sunt talentata, poate ca nu muncesc destul ? Nu-mi voi raspunde la acest gen de intrebari.
Pur si simplu nu pot descrie partea aceasta a vietii.
Eu sunt Albastrica si povestesc copiilor cu drag, scriu poezie pentru suflet si alerg prin lumi magice si visez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu