Viata a fost pentru Maria exact ca o calatorie. Cateodata avea parte de lucruri minunate, de fericire si alteori devenea abrupta ca povarnisul muntelui pe care multi incearca sa-l urce si doar putini reusesc.
Ea si-a pierdut pe rand dorinta de a scrie, pentru ca slova ei nu avea voie sa zboare, totul era liniste, nu puteai spune cu voce tare ce gandeai cu adevarat, apoi s-a resemnat ca nu va simti niciodata ce inseamna sa fi iubit. Avea doar minunile de copii alaturi si viata pe care o mai avea de trait si-o dedicase lor.
Ca o pasare ranita astepta sa se vindece si sa-si poata inalta zborul, nu putea face nimic in imprejurarile neprielnice firii ei.
Timpul parca incremenise in asteptarea aceasta inlantuita si cand totul se schimba ca orice pe lumea asta, Maria se regasi undeva in fata unor foi albe de hartie, apoi in fata unui computer pe care il folosea, stolul neostoit de atata asteptare isi lua zborul. Maria scria din nou, un fel de patima o insotea, o bucura enorm ca poate reveni la dragostea ei dintai, scrisul.
Lasa slova sa se astearna, involburata ca talazurile, lina ca unda lacului, descrise furtuna si visarea, dorul si mistuirea. Isi regasise aripile !
Pentru eroul nostru Alex a fost mult mai usor, in alt capat de lume. Il voi lasa in pace si pentru ca viata lui a fost diferita si pentru ca prin firea lor barbatii trec mai usor peste multe lucruri.
Numai ca puntea tesuta atunci de privirile lor exista undeva inca si poate ca intr-o oranduiala scrisa undeva, destinul vroia sa-si implineasca menirea.
Maria incepuse prin scrisul ei sa trimita mesaje ca acelea care raman undeva in eter mult timp dupa un esec, urmase zborul si desi nu avea timp, ce scria ea incepuse sa fie citit.
Nu as sti sa va explic ce mecanism a facut ca tocmai un coleg de-a lui Alex sa-i citeasca blogul in care se scuza timid ca o fetita speciala e mai importanta pentru ea decat orice pe lumea asta.
Omul intelese ca mesajele plecate spre lume sunt de la fata aceea care vorbise in fata lor despre munca ei, o recunoscu pentru ca nu mai vazuse la nimeni privirea aceea si isi aminti de vizita facuta demult in tara aceea unde oamenii aveau bariere neintelese de ei. Cel mai rau ii paruse ca oamenii nu erau veseli, nu vorbeau cu ei, straini veniti in vizita aceea de lucru.
Intelesese durerea si neputinta care ii apasa dar nu putea face nimic si pleca fara a se mai gandi la ce este acolo. In lumea lui era visul pe care si-l putea implini usor.
Povesti si lui Alex despre descoperirea lui, ii arata poza Mariei care era diferita, ochii ii ramasera aceasi.
Timpul o facuse sa-si plateasca tributul. Numai ca ea fiind o luptatoare stia ca nu o sa se lase niciodata infranta.
Alex ii scrise si puntea aceea care rezistase peste timp se restabili firesc. Maria citea emotionata mesajul " Maria acum poti sa vii cu mine ?"
Lacrimile nu mai fura stavilte de asta data, nu putea sa scrie nici raspunsul din cauza emotiilor. Prin fata ii trecu deodata imaginea cu ei doi cand in acea multime de oameni care uitau mirati la ea ca indraznise sa-l priveasca pe Alex.
Uitase si ce indurase explicand celor care o urmareau tot timpul de ce facuse asta. Asa cum era firesc astfel de lucruri erau normale peste tot, in tara ei nu, atunci gandurile si libertatea le erau ingradite, Alex era din alta lume.
Ea le spusese atunci in gluma ca nu a facut nimic rau, doar a privit un om.
Acum acel om ii scria relund de unde ceva nedrept oprise o frumoasa poveste de dragoste.
Maria spuse o rugaciune si scrise " Da ! " fara sa se mai teama ca era urmarita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu