Timpul, spatiul si diferenta de culoare si rasa nu mai sunt piedici acum in calea unor oameni care se iubesc.Am sa va spun ceva ce s-a intamplat intr-o tara, intr-o perioada in care oamenii isi puneau stavila sentimentelor, isi ingradeau gandurile si nu spuneau sincer ce aveau de spus.
Tanara cu codite era emotionata si nu stia cum sa-si abata gandul de la asta, se temea ca nu va fi la inaltime, ca se va fastaci cum i se mai intampla uneori. Stia ca timiditatea o stapanea si nu va reusi sa vorbeasca clar, pentru ea era un fel de examen.
Era obisnuita cu examenele, cu tensiunea aceea care te tintuieste locului, care te paralizeaza si nu poti sa vorbesti desi sti tot. Domnii profesori reusisera sa o inteleaga, ii luau din mana foile scrise si se uitau peste ele. O puneau sa puna totul pe tabla, in momentul cand scria subiectele de examen pe tabla toata tensiunea se ducea de parca nu a existat si ea incepea sa spuna ce scrie, sa explice si sa dovedeasca ca invatase temeinic.
Acum nimeni nu stia cum sa-i stavileasca potopul acela de sentimente, i se parea ca nu stie nimic, alunga gandul, totul ii venea bine, hainele aratau ce corp frumos are.
Maria avea emotii de parca era in fata a ceva nemaintalnit. Vizita acelor oameni o emotiona, ii rasunau in urechi cuvintele sefului ei si nu putea sa le alunge. De parca nu stia ce avea de facut. Era o tanara cu chip de copil, inalta, frumoasa, cu ochi care tintuiau locului pe oricine.
Toti spuneau ca era desteapta dar ea nu credea asta. Avea pasiunea cuvintelor, a cartilor, studia filozofia fara nici o indrumare, vroia sa afle, sa cunoasca. Ar fi vrut sa cunoasca toata lumea, stia ca asta nu va fi posibil.
Incepuse serviciul si asteptarea o chinuia mai mult decat nesiguranta. Cate treceau prin capsorul ei, asa ca se gandi la bunicul ei pe care il iubise din tot sufletul si care ii fusese singurul prieten adevarat.
Nu o sa te fac de ras ! gandi domnisoara noastra si chipul i se lumina de un zambet.
Acum stia ca nu va mai avea emotii.
Isi aranja din nou tinuta, coditele si porni sa verifice instalatiile. Totul era in regula, in tura ei totul mergea bine.
Stia ca nu are voie sa greseasca, era un loc de munca important si nu putea dezamagi. Aici nu se fac greseli, nu poti sovai sau sa nu sti. Nu ai ce cauta in acel loc daca nu cunosti, nu poti sa faci fata.
Vizita incepu firesc, vazu acei oameni care se uitau mirati la ea.
Stia ea ca toti o cred o fetita. Seful intui mirarea lor si le spuse ca aparentele insala. Ea era in acel loc pentru ca dovedise ca stie si poate lucra acolo.
Din grupul vizitatorilor Maria se uita la un tanar. Alex scria pe ecusonul lui. Privirile lor se intalnira.
Seful o atentiona sa vorbeasca vizitatorilor despre munca ei.
Ea tremura acum din cauza emotiilor dar glasul ei rasuna clar. Stia ca nu trebuie sa sovaiasca sau sa fie neclara in explicatii.
Totusi privirea lui Alex o tintuia locului si ea se opri stanjenita. Seful ei o ajuta reluand el de unde Maria se oprise.
Peste acei oameni ei doi teseau o punte de comunicare fara sa-si vorbeasca. Stia ca nu trebuiau sa spuna nimic, se stabilise o comunicare mai presus de orice.Asta se poate intampla doar odata in viata sau niciodata.
Stiau ca nu se vor atinge niciodata, ca nu-si vor impartasi nimic si vor colinda prin lume doar gandurile, amintirea si trairea irepetabila a acelui fior.
Alex stia protocolul si nu putea sa-i faca rau. Ramase in urma si ii sopti " vino cu mine Maria !". Poate vorbise mai mult pentru el pentru ca nu veni nici un raspuns din partea ei. Vazu doar ochii ei neobisnuiti si lacrima din coltul unuia.
va urma...................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu