marți, 25 iunie 2013

Jocul

        Uneori in viata treci prin ceea ce te face sa te intrebi cum sa ii raspunzi omului care creaza asemenea stare de fapt, cum sa-l faci sa inteleaga ca daca asta cauta, asta va primi.
     Fiind pusa eu intr-o conjunctura ciudata si nestiind cum sa procedez, la inceput am vrut sa spun cateva vorbe taioase personajului nostru, pe parcurs am vazut ca nu e tocmai indicat si daca cauta ceva, va primi cu toate ca nu ma amuza deloc jocul acesta si nu era ceva sa fie demn de mentionat.
    Lumea asta virtuala, pe care credem ca avem dreptul sa o folosim cum vrem, de fapt poate sa ne faca sa cadem in propia capcana. Ma refer la cei ce aici si fara a constientiza ca isi fac rau tot lor, se ascund in spatele altor nume si poate, poate.
     Ei bine, nimic nu e mai periculos, mai ales ca mi-am dat seama destul de usor ca vrea sa fabrice dovezi ca eu am facut si am dres, ma rog, desi nu ma caracterizeaza astfel de lucruri, mi-am zis ca ceea ce cauta va gasi.
      Ceea ce va povestesc eu e urmarea unui ajutor pe care i l-am dat eu unui om aflat intr-o situatie cand nu multa lume s-ar fi incumetat sa-l ajute, ca nu prea avea cum si mai mult, cred ca personajul nostru isi cam merita pedeapsa ca nu era la prima abatere de acest fel.
     Acum s-a gandit ca in loc de multumesc, pentru ca nici atunci nu am primit asa ceva, sa provoace un fel de joc, doar, doar o sa spun eu ceva care sa ma compromita iremediabil.
      Pentru fapta grava si facuta de inconstientul nostru exista pedepse pe masura, totusi m-a amuzat atat ca nu va pati nimic. Pentru ca m-a inveselit desi am pierdut timp pretios, nu am sa intreprind nimic desi mi s-a sugerat si sunt indreptatita sa-i aplic o corectie.
   Sa va spun ca atunci cand esti pus in asemenea situatie, la inceput te blochezi si crezi ca daca aici se ajunge......Eu si cei pe care i-am rugat sa ajute pe omul nostru ne cunosteam si in afara de prietenie nu exista altceva.
   Personajul nostru care acum datorita bunatatii si ajutorului nostru scapase de napasta, a crezut nimerit sa se dea drept unul din cei care rugati de mine au ajutat ca acum sa fie liber, ca pasarea cerului. Asta doar o scoate la iveala cine stie ce relatie, cine stie ce ascunzisuri.
   La mintea lui, ca m-am rugat sa-i dea Dumnezeu macar acum o umbra de mustrare si de cuget, la adapostul acesta ca nu vezi cu cine ai de-a face, si-a luat rolul in serios.
   Nu numai ca mi-am dat seama, dar va spun sincer nu am stiut ce sa mai cred, un bine facut cand aproape nu se mai putea face nimic, sa fie rasplatit in asa masura......omul nu mai e in toate mintile si o spun pentru ca am vazut si alte asemanatoare.
   Nu numai ca nu a zis un simplu multumesc dar a urat pe cel care a fost bun si milostiv.
   V-am relatat toate astea si as fi spus totul dar nu sunt singura implicata si cred ca desi fapta s-a prescris, nu mai sti acum ce sa crezi despre personajul nostru, pedeapsa nu vine numai de acolo ci si de la Dumnezeu si de asta trebuie sa tinem cont cel mai mult.
   Orice ar fi, eu nu am sa vreau sa fiu alta persoana aici pe net, profitand ca nu ma vede cineva.
   Ei bine ! Sunt o femeie trecuta prin multe, pentru ca asa am fost educata, sa ajut si sa fiu milostiva. Cum am fost rasplatita ? Nu e problema mea !
   Ca am invatat din greseli, cu siguranta ....totusi stiu si pastrez in suflet vorba noastra inteleapta "Bine faci, bine gasesti ! "
     Va doresc din tot sufletul sa nu intalniti oameni care sa rasplateasca binele cu rau !
                                           Cu drag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu